[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Inorogul

Imi cer scuze dar asta este definitia unui tiran care nu merita preaslava nimanui. Nu cred ca asa il vad toti crestinii pe Dumnezeu. ...Cel putin sper.

Si totusi, despre asta este vorba in Parabola Infricosatoarei Judecati. Dumnezeu face aceasta compratie cu binomul oi/capre, nu eu am inventat.

Pot sa iubesc pe cineva mai mult decat pe mine insumi (fara sa mi se impuna), nu asta este problema. Dar cand mi se cere sa iubesc pe cineva mai mult decat propriul copil, spre exemplu, am o problema. Pur si simplu nu pot si simt ca nu depinde de mine. De ce mi se cere sa iubesc? De ce sunt santajat?
Daca nu pot sa iubesc pe cineva (mai ales daca nici nu cred in existenta acestuia), de ce trebuie sa sufar pentru o eternitate? Nu poate sa imi fie indiferent? ...Sau sa-i multumesc atunci cand consider eu de cuviinta, simplu si fara mare tam-tam.

Fiindca iubirea crestina se deosebeste fundamental de iubire in sensul comun. Iubirea crestina nu este nici instinct, nici "fluturi in stomac", ci este exercitiu de vointa. Il iubim pe Dumnezeu fiindca VREM sa Il iubim, fiindca AM ALES sa Il iubim, nu fiindca ne-am nascut cu aceasta iubire sau fiindca asa a fost sa fie.

De ce are aceasta entitate nevoie de dragoste neconditionata si o solicita sub pretul torturii?

De fapt, nu o solicita sub pretul torturii. El ne pune in fata unei alegeri. Vrem cu El sau vrem fara El. Tortura vine ca urmare a alegerii noastre in varianta "fara El". Nu El a inventat, in mod pozitiv, tortura, in felul in care cineva ar inventa un cazan cu smoala. Infernalul inseamna absenta lui Dumnezeu. Un centimetru de loc din care Dumnezeu hotaraste se se retraga pentru numai o secunda, devine un iad in chiar secunda aceea. Asadar, nu El a construit iadul in felul in care a constuit pamantul. El nu a spus "sa fie iadul!", dar El a spus "vreti sa traiti fara Mine, faca-se voia voastra!".

Se hraneste cu aceasta dragoste? Ii trebuie jertfe si sacrificiu neaparat?

Da, dragoste jertfelnica. Acest caracter jertfelnic al dragostei este o a doua deosebire a iubirii crestine fata de iubirea comuna, pe langa cea deja mentionata.

Imi pare mai degraba descrierea unei persoane infinit de geloasa si vanitoasa. Iarasi nu cred ca aceasta idee este impartasita de multi colegi crestini.

Dar El ESTE gelos. El insusi spune, despre El, ca este un Dumnezeu gelos. Ne place sau nu, suntem sau nu de acord, acestea sunt exact cuvintele Lui. Si a dovedit-o ne nenumarate ori. Nimic nu ii este mai nesuferit lui Dumnezeu decat adorarea altor dumnezei. A plasat porunca "Eu sunt Domnul Dumnezeul tau" pe pozitia 1.

Cat despre vanitate, depinde ce intelegem exact prin acest lucru. Daca luam sensul etimologic, de goliciune, desertaciune, atunci Dumnezeu este exact contrariul vanitatii. El este singura realitate deplina din punct de vedere ontologic, toate celelalte existente sunt relative in raport cu El. "Eu sunt Cel Care Sunt" (Yahwe) e raspunsul lui Dumnezeu la intrebarea lui Moise despre cine sa spuna oamenilor ca este El.

Daca, insa, prin vanitate intelegeti constiinta propriei valori, atunci Dumnezeu este de infinita vanitate. El este cat se poate de constient de valoarea Sa infinita. Exact de asta a facut Dumnezeu pe oameni: ca sa aiba cine sa Il laude, cine sa Il slujeasca si cine sa fie fericit, impreuna cu El, timp de o eternitate.

Vedem, acum, ca ideea de vanitate referitoare la Dumnezeu este nici adevarata, nici falsa, ci absurda. Vanitosi putem fi noi, oamenii. Vanitosi mai pot fi ingerii. Vanitatea inseamna exact sa te crezi pe tine buricul lumii, in timp ce buricul lumii este, de fapt, Dumnezeu.

De ce doar ascultarea si prudenta? Prudenta nu poate fi, in definitiv, redusa tot la ascultare? Prudenta fata de ce?

Prudenta inseamna o latura a intelepciunii. Pentru "intelepciune" avem doua cuvinte latine: prudentia si sapientia.
Aici, e vorba de faptul ca oile nu sunt dispuse sa intre in situatii periculoase, precum caprele. Nu se razletesc (afara de oile negre...), nu se urca pe unde apuca.

Scepticismul, curiozitatea, nobletea etc. nu sunt tot virtuti? De ce se mizeaza atat de mult pe ascultare si prudenta?

Oricare virtute neinsotita de ascultare si prudenta inseamna pericol de moarte.

Cert este ca se pune enorm de mult accentul pe supunere. Multi sunt mandri de lanturile pe care le poarte insa, ce mi se pare ciudat, este ca isi doresc sa le puna si la picioarele celorlalti.

Lanturile lui Dumnezeu sunt adevarata eliberare. Nu cautati libertatea in alta parte, ca va iluzionati singur.
A trai ca rob lui Dumnezeu, sau a trai ca rob al diavolului. This is the question. Nu exista nicio aternativa in afara de acestea doua. TOTI cei care au spus ca au gasit a treia cale, eliberandu-se de legatura lui Dumnezeu, au cazut in cea mai crunta robie.
Dumnezeu , spre deosebire de diavol, nu ne amageste cu libertatea, nu ne ascunde ca vrea sa Ii apartinem, ca vrea sa Ii fim robi. Dar iata ce spune El despre lanturile Lui: "jugul Meu este bun si povara Mea este usoara". Avem de ales intre jugul bun si povara usoara a lui Dumnezeu si jugul rau si povara terifianta a dusmanului Lui si al nostru. Si mai stim ca Dumnezeu ne va respecta alegerea o vesnicie intreaga, rasplatindu-ne nedrept de mult in primul caz si spunandu-ne "Adio, fiti liberi fara Mine in lumea in care va veti face regulile voastre!" in al doilea. Chestiei asteia ii spunem "liber arbitru".