Cutremurul si tsunami nu sunt neaparat lectii de viata ci fenomene generate de geologia planetei. Asa a fost construit pamantul, nu e o bucata de piatra amorfa care sta asa intepenita forever. Intr-o buna zi, probabil, va exploda de tot si viata noastra aici se va sfarsi. Poate asta e tocmai lectia pe care trebuie sa o invatam, ca viata noastra pe acest pamant nu e vesnica, ci poate inceta oricand, fulgerator, dupa care ea va continua probabil in alta dimensiune. Asta probabil e si lectia pe care trebuie sa o invete un om care ramane prins subdaramaturi si are totusi nnorocul sa scape de acolo...sa se bucure de sansa ce i s-a dat, si sa nu isi iroseasca viata, care e un dar de nepretuit, in desertaciuni si pacate. Desigur nu toti inteleg asta, ci fie considera viata o corvoada plina de nedreptati, urmata de suferinta si moarte, fie li se pare nedrept ca, desi poate fi frumoasa si placuta, placerile sunt putine, trecatoare, si urmate invariabil de durere, lipsuri, necazuri, si intr-o buna zi se sfarseste.
In schimb iadul, intr-adevar, e o alegere proprie, de a merge intr-un loc de unde nici Dumnezeu nu mai poate sa ne scoata, pentru ca, cum spune parabola, intre noi si El s-a creat o prapastie de netrecut....
Imagineaza-ti ca esti copik si pleci de acasa, sa te plimbi, chiar daca parintii iti spun sa nu te indepartezi sau sa te urci in masina cu strainii...tu totusi o faci. O vreme poate mai cauti drumul spre casa, te cauta si ai tai prin imprejurimi, dar vazand ca nu esti pe aproape, sau poate gandind ca lor nici lu pasa,te adancesti mai mmukt in padure, si poate te urci si intr-un tren sau o masina de ocazie, si te tot duci...si ajungi departe, la mama stim noi cui. E posibik si acolo, dupa ani si ani, ai tai sa te gasesca, dar tu sa nu mai vrei sa te intorci cu ei acasa, chiar daca nu ti-e prea bine acolo unde esti....paradoxal, dar sa stii ca omul se ataseaza si de rau, refuzand binele ce i se ofera...
|