Când avem voie să ne mâniem? De ce ne mâniem? V-ați pus vreodată aceste întrebări? Când este mânia o patimă și când este ea îngăduită, ba chiar binecuvântată? Răspunsul îl aflăm la cel mai mare predicator pe care l-a avut Biserica Răsăriteană.
Vorbind despre mânie, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Mânia s-a dat nouă nu spre a vătăma pe aproapele, ci spre a îndrepta pe cei aflați în păcat și spre a ne trezi din lenevire. Mânia a fost sădită în noi ca un fel de bold spre a ne face să stăm cu tărie împotriva diavolului, spre a ne înverșuna împotriva lui, nu spre a ne pune pe unii împotriva altora. Ești înclinat spre mânie? Mânie-te pe păcatele tale: mustră-ți sufletul, biciuiește-ți cugetul, fii aspru judecător, nemilostiv întru osândirea păcatelor tale. Aceasta este calea spre a face mânia de folos. Aceasta este pricina pentru care Dumnezeu a sădit mânia în noi“.
Necazul este că cei mai mulți dintre noi ne mâniem pentru fleacuri: ne îmbrăcăm dimineața în grabă și la plecare, când ne încălțăm ni se rupe șiretul de la pantofi; sau ratăm verdele la semafor din pricina unui șofer mai lent aflat în fața noastră. Ne mâniem pentru astfel de lucruri, dar nu simțim nici o mânie față de nedreptățile și păcatele din viața noastră sau din societate. În concluzie, putem zice că „măsura omului este dată de mărimea lucrurilor pentru care se mânie în viața sa“. (Preluare din volumul „Vitamine duhovnicești“, Anthony M. Coniaris, Editura Sophia, 2009)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|