Diferența între cei doi nu ține în primul rând de starea lor materială, ci de cea a sufletului, întrucât bogatul - care nu are nume, sau al cărui nume ar putea fi dat de îndeletnicirea lui principală, constând în îmbuibare și desfătare - nu avea milă, nebăgând de seamă că la poarta lui zace un om sărac, în timp ce Lazăr (al cărui nume se traduce prin Dumnezeu ajută), deși aflat într-o suferință îndelungată, rămâne smerit și încrezător în mila Domnului.
Citat:
|
Pentru că bogățiile lumii te hrănesc și au rostul lor, dar nu-ți dau veșnicia. Tu le poți însă transforma. Aici este taina: poți transforma bunătățile lumii în căi spre veșnicie. Tot ce este zidit, creat, nu e veșnic, e trecător. Au sesizat înțelepții: o bucată de pâine este materie; dacă mă îndop cu ea, și văd în ea viața mea, totul, atunci eu trăiesc în materie, în ce este muritor. Dar când bucata de pâine o dau celui flămând, atunci calea pâinii mele spre cel flămând este calea spre împărăția lui Dumnezeu. Ea devine atunci cale a veșniciei. Lazăr, cu certitudine, prin încrederea pe care o avea în Dumnezeu purta în el arvuna veșniciei. Scriptura este simplă, dar de o simplitate dumnezeiască. Numele lui descoperea viața lui.
|
Textul predicii în anexă, iar audio
aici.