[CristianR]

Un tâlc profund a ceea ce înseamnă prăpastia „dintre noi și voi”:

Iubiţilor, atunci a mai adăugat Avraam: “Fiule, prăpastie adâncă e între noi şi voi, încât dacă ar dori cineva să treacă dintr-o parte în alta, nu poate”. Care-i prăpastia aceasta? O tâlcuiesc dumnezeieştii Părinţi, îndeosebi Sfântul Maxim Mărturisitorul: este prăpastia săpată adânc de egoismul meu, de adorarea mea de sine şi de adorarea bunătăţilor trecătoare, pământeşti, care devin mormântul meu dacă nu fac din ele cale spre veşnicie. Căci nu era atât prăpastia între nefericitul bogat şi Lazăr din sânul lui Avraam, cât prăpastia între noi şi Dumnezeu; prin neiubire, prin închiderea în sine ca într-un mormânt. O mărturisesc Părinţii şi o repetăm mereu: păcătosul nu cade din braţele lui Dumnezeu, dar se închide în sine ca într-o groapă. Aceasta este prăpastia, pe care numai iubirea şi lumina divină o pot surpa. Acestea două pot surpa prăpăstiile.