Acum, că ai descris mai în detaliu cum au stat lucrurile, respectiv că omul avea o unealtă în scopul de a extrage banii, deci că premeditase și era hoț, mi se pare evident că părintele duhovnic are dreptate.
Situația este similară cu cea în care, în autobuz, vezi pe unul că bagă mâna în buzunarul cuiva.
Este inadecvat să te gândești atunci că acolo este creștinește să aplici principiul nejudecării.
A nu judeca în sensul spus de Mântuitorul are o conotație morală: nu-l osândesc pe altul pentru păcatul lui, nu-l disprețuiesc, nu îl urăsc, nu mă scârbesc de el, dacă sunt preocupat de ale mele și îmi dau seama că pot să stau mai prost decât el în privința virtuții. Dar este bine ca păcatele să le numim cu numele lor, pe care, cel puțin temporar, îl împrumută și omul care se asociază cu acel păcat. Poți să-i faci un bine cuiva spunându-i că dacă fură este hoț și că își pierde mântuirea dacă nu se îndreaptă și nu-și repară greșeala (în Legea Veche trebuia să înapoieze împătrit ceea ce a furat) sau dacă nedreptățește pe cineva, sau de curvește ș.a.m.d. Fără a ne asuma, prin aceasta, vreun ascendent asupra lui, fără a ne socoti pe noi mai buni.
|