[AlbertX]

Extras din Sf Nicolae Velimirovici - Simboluri si semne

Care este esenţa lucrurilor? Altfel spus, din care element sau protomaterie au fost zidite toate lucrurile din lume?
Încă filosofii antici îşi puseseră problema aceasta, care nici până în ziua de astăzi nu a fost lămurită, nici scoasă de pe ordinea de zi.
Oare va fi ea lămurită vreodată? Niciodată. Şi marele savant German du Bois-Reymond a zis: „niciodată.”

Numai materialistul European şi nihilistul Indian sânt de părere că au rezolvat această problemă. Pentru materialistul European, materia este esenţa întregii lumi create. Dacă îl întrebaţi: „Care materie?,” el vă va deschide istoria filosofiei, din care vă vor răsuna în urechi sute de filosofi materialişti, însă nici măcar doi nu vor cuvânta la fel. „Ce este această protomaterie?,” întrebaţi voi. Iată răspunsurile lor: apa (Thales), aerul (Anaximandru), focul (Empedocle), pământul (Holbach), eterul (Gustave Le Bon), protoplasma (Holbach), electricitatea (materialiştii cei mai recenţi), Bosonul Higgs (Peter Higgs). Oare nu este limpede, din învălmăşeala presupunerilor de tot felul, că această problemă a fost cel mai puţin lămurită de către ei, cei cărora li se pare că au lămurit-o pe deplin?

Pentru nihilistul Indian, esenţa tuturor lucrurilor este nimicul, pentru că totul este umbră şi nălucire. Dacă nimic real nu există şi dacă lumea este himeră, atunci, bineînţeles, este lipsit de noimă să mai punem problema „care este esenţa acestui nimic, acestei himere?”
Noi ne permitem, însă, un raţionament de felul următor: dacă s’a hotărât că totul este nimic, cine a hotărât şi cu ajutorul a ce? Negreşit, un om, cu ajutorul raţiunii. Aşadar, înseamnă că omul, cu raţiunea sa cu tot, este ceva. În orice caz, nici nihilistul n’a rezolvat problema esenţei lucrurilor.

Şi atunci, unde ne aflăm după 3000 de ani de filosofare despre esenţă? În faţa unei probleme pe de-a întregul nerezolvate şi deschise. Iar de vreme ce oamenii nu au putut rezolva problema aceasta, oare putem căuta altundeva? Bunăoară, la Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu?

Ce spune Sfânta Scriptură despre esenţa lucrurilor? Nimic. Cu desăvârşire nimic. Înseamnă că, în această privinţă, Ziditorul lumii nu a găsit de trebuinţă să ridice câtuşi de puţin vălul de pe această mare taină a Sa. Nici ca Mântuitor al lumii nu a binevoit să dea vreo descoperire în privinţa acestei taine. Aşadar, Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu nu ne descoperă nimic cu privire la esenţa lucrurilor şi fiinţelor acestei lumi, însă ne descoperă multe, foarte multe, cu privire la însemnătatea ei.

Raţiunea, pentru oameni neapărat trebuincioasă, pe care Dumnezeu a descoperit-o, nu se referă la esenţă, ci la însemnătatea lucrurilor. Însemnătatea lucrurilor este mântuitoarea ştiinţă de carte, pe care Tatăl cel ceresc a dăruit-o tuturor fiilor săi. Chiar s’ar putea spune că esenţa cuvântătoare a lucrurilor este însemnătatea lucrurilor.

Ce este esenţa unei litere scrise? Oare cerneala cu care a fost scrisă litera ori sunetul pe care îl desemnează? Chibzuiţi la aceasta. Şi ce este esenţa unui sunet: oare vibraţia aerului sau însemnătatea pe care îl are sunetul acela? Apostolul Ziditorului
spune: „În lume sânt cine ştie câte feluri de glasuri, şi nici unul dintr’însele este fără de înţeles.” /I Cor.14:10/ De la Dumnezeu nu se poate lua cu sila nici o taină, până ce n’o vesteşte El Însuşi.

Dar despre protoesenţa lucrurilor create, în sens filosofic, Ziditorul nu le-a vestit nimic oamenilor – fără îndoială, pentru că oamenii nu au nevoie să ştie aşa ceva pentru a-şi îndeplini rostul pe care-l au pe pământ.

„Unde ai fost când am temeluit pământul? Ci spune-mi, de ai cunoştinţă?... Când s’au făcut stelele, lăudatu-m’au cu glas mare toţi îngerii mei.”[Iov 38:4, 7] Dacă ar fi ca omul să se bizuie doar pe raţiunea sa în cercetarea esenţei lucrurilor, ar trebui să fi fost de faţă la actul Zidirii lumii. Iar lucrul acesta este cu neputinţă. Dar şi atunci – presupunând că omul ar fi fost de faţă la Zidire – oare ar fi priceput şi înţeles, dacă Ziditorul nu i-ar fi descoperit şi lămurit?

Iar simbolismul lucrurilor este necontenit înaintea ochilor noştri, întotdeauna nou şi curat, precum cea mai nouă ediţie a unei cărţi. Şi călăuza prin acest simbolism minunat, Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, Descoperirea lui Dumnezeu, este mereu înaintea ochilor noştri.

Cine ştie dacă cercetarea esenţei lucrurilor a făcut mai bun pe cineva... Dar, peste tot, se ştie faptul acesta: conştientizarea însemnătăţii lucrurilor lui Dumnezeu a făcut mai bune şi mai luminate nenumărate suflete. Aceste suflete fără număr, ştiute şi neştiute, pline de bucurie sfântă, L-au şi proslăvit cu adevărat pe Ziditorul lor, Cel Unul, Cel Viu. Şi acum Îl proslăvesc în Împărăţia Cerurilor, în împărăţia realităţilor duhovniceşti, împreună cu îngerii cei cereşti.