[Mena59]

În prealabil postat de fallen

Gandindu-ma la o anume situatie, am descoperit un caz in care Dumnezeu (Iisus) a actionat independent de vointa, de liberul arbitru al omului ( dar a fost mustrat pt asta :)): in tinutul Gherghesenilor

Nu omul demonizat L-a mustrat pe Domnul Iisus ci legiunea de demoni care-l conduceau pe bietul om. Acesta nu mai era stapan pe el.

În prealabil postat de fallen

Acolo de fapt nu i-a cerut nimeni sa ii elibereze pe demonizati! Nici aceia, ( care defapt nici n-aveau cum) nici concetatenii lor....ba chiar au fost revoltati cand diavolul, alungat dintre ei, si-a luat cu el ceea ce le furnizase pana atunci, sursa bunastarii lor, respectiv turma de porci...

Asa este, nu i-a cerut nimeni, nici nu avea cum, demonizatii/demonizatul nu mai era stapan pe vointa lui, era o marioneta. Dar Domnul stia, vedea chinul lor/lui.
Si cu noi face la fel Domnul, ne ajuta chiar si atunci cand nu-i cerem, caci el stie ce nevoi avem, nu-i asa?
Cat priveste restul localnicilor, stapanii turmelor de porci... dupa "paguba" suferita, n-au alarmat, s-au speriat si suparat si l-au alungat pe Domnul. Interesul lor era turma de porci nu viata unui concetatean.

În prealabil postat de fallen

Situatie care de obicei nu prea se intampla, asa spontan, fara sa insiste nimeni, ca cineva sa fie eliberat din robia diavolului, fara ca el insusi sa vrea sau sa ceara acest lucru ( de multe ori rugaciunile celor apropiati raman zadarnice tocmai din aceasta cauza, ca victima e prea robita ca sa mai creada posibila sau sa isi doreasca eliberarea de patima). Sau poate nu se intampla tocmai pt ca de acum Dumnezeu stie cine e dispus si cine nu sa renunte, sa se lipseasca de " beneficiile" robiei diavolului, in schimbul eliberarii???

"Demonizatul rătăcea fără haine printr-o mare mizerie și prin mormintele morților. Era în mare suferință și ducea o viață rușinoasă. El era dovada vie a cruzimii demonilor și a necurăției lor... Oricine ar fi victima lor și sclav al puterii lor, se transformă îndată într-un exemplu al mizeriei, lipsit de binecuvântare, de orice cuget sau trezvie. Unii se întreabă de ce sunt oamenii posedați de către diavol? Le răspund celor care vor să audă explicația, că motivele unor astfel de lucruri sunt foarte profunde. Cândva, zis-a Domnului unul dintre sfinți: judecata Ta ca lumina de amiază (Ps. 36, 6). Atât timp cât purtăm acest gând în minte poate nu vom pierde semnul. Dumnezeul tuturor oamenilor le îngăduie înadins unora să cadă în puterea lor. Nu face asta pentru a le aduce suferință, ci pentru ca ei să învețe din propria pildă cum ne tratează demonii și pentru a evita dorința de a se supune lor. Exemplul unuia învață pe mulți.(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 44, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)