[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de gpalama

Incerc si eu sa am o randuiala. Dar nu iese de nici o culoare, din pricini... lumesti. Si lupt si lupt, dar tot nu iese....

Rânduiala ruptă de ascultare (spovedanie, sfat duhovnicesc) nu aduce folos, mai ales când pare că izbândeşte. Ea este, de fapt, o formă de răzvrătire, de autoafirmare. Hrăneşte doar trufia.
Gheron Iosif se ocupa îndeaproape de rânduiala celor din obşte. Nu concepea o rânduială în afara relaţiei duhovniceşti. Simţul lui duhovnicesc era unul al comuniunii, înainte de toate. Din comuniunea lui cu Dumnezeu şi cu toate puterile cereşti, precum şi cu cei din obşte izvora şi rânduiala tuturor şi a fiecăruia.

*

Cândva am solicitat o rânduială unui preot. Îmi amintesc foarte bine ce răspuns mi-a dat: tăcere şi privire care exprima "nu-i treaba mea, de ce mă întrebi pe mine?".
Nu eram fiul duhovnicesc al sfinţiei sale.

*

Rânduiala capătă sens şi rod duhovnicesc înlăuntrul relaţiei dintre preot şi fiul duhovnicesc. Este o componentă organică a vieţii acesteia binecuvântate, de relaţie dintre părinte şi fiu.
Orice părere dinafara relaţiei referitor la rânduială şi orice părere personală netrecută prin filtrul spovedaniei şi ascultării - sunt ispită şi formă a căderii.

*
Ascultarea şi rânduiala bună încep cu mărturisirea statornică şi tot mai subţire a gândurilor.

*
Dacă îmi permiţi o ultimă opinie: tocmai faptul că nu-ţi iese rânduiala ar trebui să te bucure. Şi să fii cu luare-aminte la tâlcul acestei statornice nereuşite.
E treabă de duhovnic, frate!