"Cum poți să zici că ești credincios dacă nu zici împreună cu îngerii: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot? "(Pr. Teofil Părăian)
Să ne asemănăm așadar Sfinților Arhangheli pe care-i prăznuim astăzi! Cum?! Mergând la Biserică, la Sfânta Liturghie!
Iată ce ne învăța Părintele Teofil de la Sâmbăta: Acelora care nu merg la biserică eu de fapt le spun ce înseamnă să nu mergi la biserică și ce înseamnă să mergi la biserică. Și anume, ce înseamnă să mergi la biserică? Înseamnă să mergi în cerul cel de pe pământ, înseamnă să-i închipuiești pe Heruvimi, să aduci întreit sfântă cântare lui Dumnezeu, să cânți împreună cu îngerii „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”, să aduci laudă lui Dumnezeu, să cinstești pe Maica Domnului, să cinstești pe sfinți, înseamnă să asculți cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos care e mai veșnic decât cerul și pământul, înseamnă să primești binecuvântări de la sfintele slujbe prin mijlocire preoțească de la Însuși Domnul Hristos.
Și la urmă zic: uite, toate acestea tu nu le primești, tu nu le ai, pentru că nu mergi la biserică, toate acestea le ocolești. Omul nu are conștiința că de fapt toate lucrurile acestea se întâmplă, ci zice că nu s-a dus la biserică și atâta tot. Nu se mai gândește ce înseamnă să te duci și ce înseamnă să nu te duci la biserică. Și eu le spun: două ore pentru Dumnezeu, pentru cineva care crede în Dumnezeu, nu e prea mult. Două ore pentru Dumnezeu, într-o săptămână, să stai înaintea lui Dumnezeu, să ai conștiința că acum ești în fața lui Dumnezeu.
-De pe blogul Sfantul Munte Athos