poi noi daca credem ne laudam in minciuna shi daca nu credem ne laudam tot in minciuna, deci ce fel de credintza o mai fi shi asta? asta nu-i credintza, ci e acoperirea minciunii laudarosheniei aventurii noastre, acoperirea cu statutul tainuit de ochii lumii ca noi suntem credincioshi sau necredincioshi adica atei in ambele cazuri... ca daca n-am avea la cine lauda sa vezi atunci ce credintza speriata am avea..... de propria umbra, ca atunci ar trebui sa ne punem intrebarea fireasca, dar ceilaltzi unde au plecat sa bata aut? shi atunci am fi obligatzi sa ne raspundem la propriile intrebari... De unde, ce, de ce, cand, cum, pentru cine, a cui, shi unde anume. Noi am retezat demult semnificatziile adevarate ale simtzamantului verbului a crede, aruncandu-l in oceanul iluziilor, in betzia veshnicului inceput, de maine, de luni, de poimartzi de la anul... lasa ca o trece viatza shi atunci ne vom pune pe invatzat, shi abea atunci cand nu v-a mai fi nimic in noi de laudat, abea atunci ne vom opri din coshmarul acestui dobogan construit din grijile noastre.
|