Nu stiu,cred ca treaba cu spovedania on line este exact ca si cum ai mirosi o floare de pe monitorul calculatorului.Tocmai in umilinta si strangerea inimii fata de marturisirea pacatelor sta farmecul acestei spovedanii inaintea Preotului,daca fugi de aceste simtaminte purificatoare,fugi de adevaratul sens a marturisirii,sens care poate duce la transformari launtrice a umilului,in vederea calcarii in picioare a pacatelor si fagaduinta renuntarii la practicarea acestora,sau cel putin in speranta de-a nu le mai face in perspectiva.
Personal,m-ar incanta o spovedanie on line,dar cred ca s-ar manifesta ca o simpla confesiune fata de un prieten,fara sa ma-ncerce roadele pocaintei,acele roade care face ca marturisirea sa fie bineprimita inaintea Domnului prin slujitorul acestuia.Pe de alta parte,daca cineva nu s-a indeletnicit de fel cu spovedania,ar putea prin intermediul corespondentei electronice sa-si faca curaj,sa-si faca ceva avant pentru a indrazni sa realizeze acest pas,un curaj care pe viitor poate sa-i deschida portita spre adevarata spovedanie inaintea preotului.
Am avut multi ani de zile un duhovnic pe care-l cunoasteam din copilarie,eram prieteni de familie de cand acesta era doar frate.Si chiar daca ne vizita sistematic,chiar daca ne mai si tutuiam,vreau sa spun ca spovedania era spovedanie.Inaintea acestuia incremeneam,ma incerca tendinta de-a plange aproape permanent si ma simteam groaznic,dar in acelasi timp si fericita,linistita pentru puterea de-a descarca toata povara pacatelor acumulate in timpul ce despartea spovedaniile.Nici o tendinta electronica de apropiere fata de biserica sau de preot nu se poate compara cu palpabila si adevarata atasare fata de acestea,nimic nu se compara cu adevarata relatie dintre oameni,relatia concreta dintre fiintele acestora,mentalitatile si fizicul acestora,nu exista inlocuire...nu obiectiva.
|