[Corinusha]

1. Mi-e al naibii de greu sa cred ca un tip si o tipa stau intr-o relatie asa de flori de mar, fara sa fie sentimente intre ei (exceptie facand eventual pitipoancele ahitate dupa bani cu milionarii lor si barbatii care-s la fel ca pitipoancele de care vorbeam, cu milionarele lor). Stunci la ce naiba te-ai mai casatorit? Ca sa fi in randul lumii? Ca sa ai o sclava langa tine? Ca sa ai un magar care sa te intretina? (da, vb si de femei si de barbati aici)

2. Normalitatea, cat de relativa o fi ea, inseamna orice care nu face rau altuia, fie sot/sotie, socrii, prieteni etc. Iar comportamentul sotului florentinei se pare ca face rau familiei, mi ales parintilor ei (deci automat acolo e o problema mai mica sau mai mare).

3. Duhovnicul/preotul nu are ce sa faca intr-o situatie de genul, MAI ALES in ipoteza in care cel putin unul dintre parti nu are asa ceva si/sau nu e bisericos din cale-afara.

4. Rabdatul ala degeaba nu iti face nici un bine, nici tie nici sotului/sotiei. Rabzi ca sa ce?! Crezi ca Dumnezeu iti schimba viata asa de pe-o zi pe alta ca rabzi? Crezi ca Dumnzeu ni le pune toate pe tava si ne rezolva toate problemele si noi sa stam sa asteptam fara sa facem nimic? Atunci la ce ne-a mai dat discernamantul? Daca nu te-ajuti pe tine, nu te-ajuta nici Dumnezeu. Nu vad de ce ar face-o, din moment ce tie nu iti pasa de tine insuti/insati. Dumnezeu nu ne porunceste sa ne umilim in fata nimanui, Dumnezeu ne-a cerut sa ne iubim semenii ca pe noi insine, sa ne iubim pe noi si sa-L iubim pe el mai presus de orice, nu ne cere sa stam o viata nefericiti, desi am putea face ceva sa fim fericiti. Dumnezeu ne-a creat cu discernamant si vointa tocmai ca sa ne rezolvam si noi din probleme, altfel probabil ne crea legume. Asa ca asta cu "taci si rabda" mi se pare cea mai tampita afirmatie care o poate face cineva. Cat putem rabda? Pana ajungem sa ne sinucidem sau sa facem cine stie ce? Pai asta vrea Dumnezeu pentru noi, sa ajungem in stadiul in care sa preferam Iadul vesnic decat viata (sinucidere = iad, nu?)? Nu cred.

5. Nu pe toti ii faci sa inteleaga ca sangele apa nu se face cu o voce blanda, feminina sau/si pisicoasa. Unora le trebuie o trezire la realitate...mai dura.

Asa, astea 5 puncte sunt la modul general.

acum pt florentina:

Tatal tau de ce nu vine pe la voi? Care e motivul pentru care nu o face?
Ar trebui sa vina si el mai des, sau sa mergi macar tu mai des pe la el, uneori chiar si cu sotul (daca se poate).

gpalama: poate fi o problema de comunicare si din partea femeii; credeti ca doar barbatii nu stiu/pot sa comunice? Si de ce ii faceti pe toti in toate felurile iar nu inteleg. Asa poate fi si o femeie; sa nu uitam ca nici noi femeile nu suntem mai breze ca barbatii.

Nu vad cazul de fata in halul asta de complicat incat sa nu se poata face nimic. Treaba cu duhovnicul e buna, dar asta doar dac ambii sunt bisericosi cu adevarat. Altfel, ar merge o terapie de cuplu; iti garantez ca un neortodox/necredincios n-o sa stea de vorba cu nici un duhovnic.

Ei, in primul rand au de gasit exact motivul pentru care exista neintelegerile acelea, abia apoi sa le rezolve. Degeaba tratezi simptomele, daca nu sti bola. Prima data trebuie gasita cauza, abia apoi sa lucrezi pentru ameliorarea simptomelor sau chiar pt disparitia acestora.

Apoi, noi nu avem niciodata probleme in cuplu si/sau familie? Oare noi nu reusim sa le rezolvam tot dupa ce gasim cauza? De obicei gasirea cauzei e mult mai grea decat rezolvarea problemei in sine. Si la noi, la oricare, problemele cele ma greu se rezolvat si depasit snt cele carora le gasim greu cauze.

Si se poate comunica; se poate INVATA comunicarea. Nimeni nu se naste invatat. Daca unul din parteneri stie comunica, garantez sa il poate invata si pe celallt.
Si credeti-ma ca nu e usor sa inveti sa comunici dupa cinestiecatiani in care nu ai putut comunica pt ca parintii nu au comunicat cu tine de exemplu (e el mai banal si comun exemplu). E greu sa inveti sa comunici de la o varsta mai mare. Dar daca eu am reusit, atunci chiar oricine poate. Eu eram dezastru la capitolul asta si mi se tragea din familie; ai mei niciodata nu au reusit sa ma invete sa comunic, ei nu comunicau cu mine, iar pe la 16, 17 ani se asteptau sa comunic eu cu ei, desi eu habar nu aveam cum sa fac asta. Dar am invatat-o si pe asta, si lucrurile sunt mult mai ok acum; e mult mai usor de rezolvat orice problema, fie ea cu partenerul de viata sau cu parintii (copii nu am deocamdata, asa ca nu ma exprim si in cazl acesta).


Ah, si cel mai mult, noi, ca oamei adulti, am invatat in familie mare parte din comportamente, mai ales pe cele negative. Asa ca daca parintii sotului florentinei sunt (sau erau cand era sotul mai mic/tanar) tot genul asta: oameni strangatori, putin sau mai mult avari si care vor sa primeasca din toate partile, cel mai probabil de-acolo i se trage. Iar daca nu vede asta ca o problema, inseamna ca trebuie sa isi dea seama ca comportamentul respectv poate sau chiar creeaza probleme. Asa ne deprindem de obiceiurile proaste, dandu-ne seama ca, comportamentul nostru ii afecteaza pe cei din jur.

PS: Imi cer scuze daca am ofensat cumva pe cineva. Chiar nu am avut intentia asta. Si imi cer scuze dca e greu de citit msajul meu fiind mult prea lung. Sper sa fi respectat bine macar punctuatiile si aliniatele.

Va doresc o seara placuta!