Pana la urma urmei de ce sa ne fie rusine de a marturisi, ci din potriva. Eu cand mi-am spovedit marile pacate, le-am urat, pur si simplu si tin minte ca intradevar cand le-am spus am plans neancetat, dar m-am usurat efectiv de o uriasa si grea povara. Ulterior mi-a fost mult mai usor la marturisirile ce au urmat, scapand de pacatele vietii, cele marunte care au mai ramas nemaiapasand asa tare si totusi ma rod si astea (mandria, mania, clevetirea etc).
|