Draga Andra, problema este foarte complexa. Cati ani ai in primul rand?
Este o problema de stil de educare ce zici tu.
1. Educatia presupune sa cresti treptat responsabilitatile copilului si sa-l treci/inveti toate situatiile de viata prin care va trece. Adica parintele trebuie sa-si invete copilul sa mearga pe picioarele lui. La 18 ani trebuie sa fie "complet" educat, sa stie TOTUL. Ce sa faca, cum sa vorbeasca, cum sa se comporte, cum sa ia o decizie corecta.
2. Deciziile si cum se iau ele de catre parinte pentru copil.
Pana va fi in stare sa mearga pe picioarele, parintele are obligatia sa ia decizii pentru copil.
Dar in acelasi timp trebuie sa-l implice in procesul decizional si sa-i explice echilibrat de ce se iau decizii.
In acelasi timp, trebuie sa-l implice sa fie ajutat de copil in decizie, pentru a nu HANDICAPA decizional copilul.
Copilul nu poate fi un obiect pasiv al deciziilor parintelui, ci este un participant in decizie, la inceput pasiv, apoi atent usor, se implica usor, se implica si mai mult, pana este in stare sa-si ia decizii bune.
3. Copilul trebuie sa inteleaga ca el functioneaza alaturi de familie si parinti, si ca deciziile serioase in viata se iau pe baza de colaborare in familie.
Colaborarea, in care parintii experimentati invata si ajuta copiii este fundamentul deciziei corecte. Iar copiii trebuie sa se sfatuiasca cu parintii.
4. Un parinte poate gresi in modurile urmatoare in educatie:
- sa lase copilul intr-o pasivitate decizionala maxima
- sa lase copilul intr-o absoluta decizionalitate
- sa-si cedeze autoritatea, sa intre intr-o stare pasiva
- sa nu-si implice copilul in problemele de viata si sa traiasca el pentru copil viata
5. Educatia unui copil se aseamana frumos cu educatia pe care o primeste un manz de la iapa. Manzul este legat la caruta si merge continuu langa parintele lui. Si in felul asta invata toate.
La fel si noi, trebuie sa legam corect copiii de noi, sa-i invatam decizii corecte.
6. Educatie corecta presupune PARINTI EDUCATI, ECHILIBRATI, care stiu ce sa faca.
|