Citat:
|
În prealabil postat de jeny
foarte frumos subiect, RUGACIUNEA, eu fratilor recunosc ca nu stiu sa ma rog, citesc cat pot si cum pot dar de rugat nu stiu sa ma rog, inima mea ramane impietrita si nu vrea nicidecum sa vina in simtire, poate au fost momente in viata ( scurte si foarte foarte putine) cand am simtit ceva dar nici macar amintirea lor nu inmoaie inima e tare greu sa traiesti asa in nesimtire dar nadajduiesc ca prin dragostea voastra ma va milui MAICUTA DOMNULUI si pe mine
tare ma bucur sa citesc mesajele voastre, VA MULTUMESC
|
Legat de asta citez din scrierile par.Arsenie Boca,Despre rugaciune:
"Un suflet care se roaga este un suflet care sufera, caci rugaciunea prin ea insasi este o mortificare, o suferinta corporala. Exista o pocainta mai meritorie si mai de valoare decat practica neincetata a rugaciunii? Si fara a simti o sensibila consolare? Ce lepadare de sine formidabila este aceea de a se ruga fara cel mai mic gust pentru aceasta, fara a simti vreo atractie, ba dimpotriva, chiar o repulsie pentru rugaciune!
Sublimul exemplu si ultimul efort al omului durerii a fost abandonarea totala si renuntarea la orice consolare in ultima clipa a vietii sale materiale. Agonia corpului omenesc si clipa deprinderii lui definitive de spirit este aceasta senzatie de abandonare totala.
“Parinte, de ce m-ai parasit?”
Cine va putea indura pana la sfarsit aceasta senzatie de abandonare totala, aceasta lipsa de orice consolare sensibila si trupeasca, acela isi va mantui sufletul. Acest lucru este formidabil cu neputinta de indurat si totusi, invierea lui Iisus ne da curajul, increderea si bucuria ca cel ce renunta la el totusi totalmente, acela ce nu-si mai cauta nici o consolare sensibila in minte, nici chiar in rugaciune, acela ce-si pune ultima nadejde in Dumnezeu, chiar cand pare parasit acela a invins moartea, acela voieste ce voieste Dumnezeu. "