Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina este, și ea, deosebit de actuală. Avem ocazia să ne verificăm pe noi înșine, să ne dăm seama dacă nu cumva chiar noi suntem în rolul acestui bogat nefericit în cele din urmă.
Pe scurt, este vorba despre centru; al vieții, al preocupărilor, al dorințelor și iubirii mele:
Citat:
|
“Un om bogat (sărmanul, era bogat. E asociere între sărman și bogat? Cu tâlc este. Însă nu-l lămurim acum) i-a rodit țarina din belșug”. Uimit, în felul lui, mai degrabă cu nesaț, care-i altceva decât uimirea sfântă, bogatul cugeta în sine, zicând: “Ce voi face? N-am unde să adun roadele mele”. Accentul este pe “al meu”. Ca și în parabola din duminica trecută: “Cine este aproapele meu? Accentul cade tot pe mine. Sinele meu reprezintă un fel de centru. Dar eu nu sunt centru. Unicul Centru știm Cine e. “Doamne, Atotstătătorule Centru”, cum te numește un medic poet . Neclintitule Centru, de la Tine răspândindu-se miliarde de raze și fiecare călătorind pe o rază, Tu ne aduni la Tine. Și cu cât suntem mai aproape de Tine, suntem mai aproape și de semenii noștri. Cu cât mai departe de Tine, ne depărtpăm și de ei.
|