Citat:
În prealabil postat de AndraEu
Doamne ajuta! Mie rusine sa merg la preot sa ii spun la spovedanie mereu acelasi greseli care le repet..... mie rusine  (( ca ma cert si atatea...
Ce sa fac? nu stiu ce poate crede dansul despre mine... ca repet acelasi pacat.... offff..... sunt dezamagita si mie greu..... |
Pai... daca ti-e rusine, e un semn bun. Constiinta lucreaza inca. Dar sa nu exageram, fiindca in principiu, cel ce ne indeamna sa facem pacatul, tot el ne exagereaza drama in fata parintelui-duhovnic.
Cazul tau este frecvent la toata lumea. Pacatul difera, in raport cu osteneala si treapta pe care a reusit fiecare sa se ridice. Doar ca... nu pentru orice pacat repetat, rusinea are temei categoric. Dar, asa cum nu ti-a fost rusine sa savarsesti pacatul, tot asa nu trebuie sa-ti fie rusine sa-l si marturisesti. Mereu, iarasi si... din nou. Daca l-ai facut, asta e! Rezolvarea, insa, nu vine de la sine si nici prin... ambitie. Ambitia rezolva una, dar iti aduce doua! Tu detii deja un element important: rusinea! Apoi sa stii ca rusinea ne scoate din multe belele. OK, esti constienta ca esti slaba in fata ispitei, dar daca dupa savarsirea pacatului, te mustra constiinta, esti pe jumatate salvata, fiindca Dumnezeu cunoaste zbuciumul tau. Ca sa fugi din fata ispitei... nu intotdeauna ai cum. Ea vine pur si simplu fiind ingaduita tocmai pentru a te intari. Concret? Singura NU POTI! E nevoie de mila lui Dumnezeu. Iar la mila lui Dumnezeu se ajunge prin multa rugaciune, dar nu rugaciune de... mantuiala, ci de mantuire. In mod normal, preotul trebuia sa-ti dea un canon care, prin rugaciunile lui, sa-ti intareasca credinta si constiinta. Dar, initiativa poate veni si din partea ta. Tu poti sa-l rogi daca iti da dezlegare sa citesti macar o catisma pe zi... Si ai sa vezi ca dupa o vreme (destul de greu de depasit, fiindca vrajmasul va pune in joc tot arsenalul pe care
tu i l-ai pus la dispozitie) nu vei mai simti slabiciunea, decat daca tu personal o provoci. Altfel... te lasa rece. Iar asta nu e altceva decat marea mila a lui Dumnezeu! De-acum inainte nu te mai incearca aceasta ispita, dar nu pierde veghea... Incep altele... Apoi altele, din ce in ce mai greu de sesizat, dar mai ales de stapanit, care nu mai tin de slabiciune, ci de sensibilitatile amorului propriu: orgoliu, vanitate, lasitate, etc...
Viata e o scoala. La sfarsitul ei, putem spune ca am ramas repetenti mareu si n-am trecut de clasa I, sau ca ne-am invatat lectiile, le-am pus in practica, ne-am luat examenele (ce sunt ispitele, daca nu examene?), si de-acolo, iarasi depindem de mila lui Dumnezeu, dar e altceva. Macar un 5 tras de par daca reusim sa scoatem, poate se indura Dumnezeu si ne primeste macar dincolo de poarta Raiului, dar pe dinauntru, nu pe dinafara.