Iar apare disputa dorinta vs. credinta si se incearca o contopire a acestora. Domnul Mihnea si-a argumentat pozitia citand din invataturile sfinte. Fara suparare, dar si eu stiu cam acelasi lucru cu ce spune dansul. Stiu ca un preot, spre exemplu, divorteaza extrem de greu, cu accept special din partea ierarhilor.
Aici nu este vorba despre ce ni se pare noua ca fiind normal sau anormal, bun sau rau. Este vorba despre juraminte, porunci, dogme care nu prevad exceptii, precum legile juridice, decat daca dorim noi sa facem asta, cu de la sine putere. Alterarea invatamintelor conform propriilor dorinte nu mi se pare cinstita.

Eu nu inteleg totusi de ce exista dispute pe teme atat de comune, precum cea a divortului. Nu vorbim despre lucruri ce tin de finete intelectuala/spirituala. Inteleg ca aceste dezbateri sa aibe loc intr-un cadru in care astfel de aspecte sunt la latitudinea fiecaruia, dar in cardul unei religii care reglementeaza destul de clar astfel de aspecte ar trebui sa existe un consens.

Afirmatia de la sfarsit are o usoara tenta de misoginism :). Stiu ca nu e vina ta, ci mai degraba a istoriei. Un barbat nu are dreptul sa treaca mai greu decat o femeie peste adulter si in niciun caz nu trebuie sa aibe parte de intelegere mai mult decat o femeie aflata in aceeasi situatie.