[Yasmina]

În prealabil postat de Inorogul

Nu neaparat ca nu stiu logica duhovniceasca, ci ma aflu in imposibilitatea de a o asimila, chiar daca anumite notiuni imi sunt repetate la infinit. Cred ca problema intervine atunci cand in favoarea logicii duhovnicesti se folosesc notiunile cu care opereaza si logica lumeasca. As fi preferat mai multe cuvinte noi, specifice, cu definitii aparte, care sa imi usureze munca.



Eu cred ca spune asta. Cred chiar ca, in acceptiunea crestina, ii bate si pe cei pe care nu ii iubeste, deopotriva. ...Dar atunci cand face aceste lucruri eu nu mai vad milostenia. E foarte bine ca aplica dreptatea, dar nu are rost sa spunem ca e milostiv atunci, ca nu e cazul.
Sa spui despre cineva ca este milostiv atunci cand trebuie (cand nu gresim) si drept atunci cand trebuie (cand gresim) este un nonsens.
Milostenia isi are rostul doar atunci cand cineva greseste. Sa fii milostiv cu cei care nu gresesc nu este o virtute. Dar daca cineva greseste si nu este pedepsit nu mai avem dreptate. Ce rost isi au cele doua notiuni in acelasi context atunci?

O singura exceptie in tot ceea ce spun: daca milostenia inseamna ca face dreptate mai putina. Daca cineva trebuie sa dea 4 bice pe spate dar da doar 2 este pe jumatate milostiv si pe jumatate drept, ca sa zic asa :).




Ne jucam putin cu cuvintele aici. Dreptatea nu este o forma de iubire iar iubirea nu presupune dreptate. Dreptatea se manifesta in ciuda iubirii, mai degraba. Se confunda des dreptatea cu indreptarea.
Prin impartirea dreptatii nu ii arati nimanui drumul bun, ci pedepsesti/rasplatesti in mod echitabil. Dreptatea este in mod cert o forma de echilibru, dar nu de iubire.



Milostivirea nu este o anulare completa a dreptatii, ci una partiala. Nu poti fi drept pana la capat atunci. Inseamna ca imparti dreptatea cu jumatati de masura.



Sa nu dai o sansa sa se indrepte celui care a gresit este o barbarie. Daca ii dai o sansa sau chiar mai multe cuiva nu insemna ca esti milostiv, ci ca nu esti un barbar.



OK, imi plac exemplele extreme. Sa nu uitam totusi ca Dumnezeu aplica dreptatea in cazuri mult mai banale, nu doar pt. crime.
Sa nu uitam nici faptul ca Dumnezeu aplica dreptatea si si celor care nu au gresit cu nimic, pentru pacatele altora (stramosesti).
In exemplul dat eu nu mi-as pedepsi copilul daca bunicul lui a omorat un om sau a facut un mare rau cuiva.

Daca propriul copil omoara un om, in primul rand ma voi simti extrem de vinovat si eu, chiar daca el este major. Dumnezeu se simte vinovat cand noi gresim? La faptele noastre bune nu uita nimeni sa-L mentioneze dar cand e treaba nasoala suntem doar noi vinovati. Eu de ce nu am aceeasi atitudine cand e vorba despre copilul meu si simt ca sunt responsabil si pentru bune si pentru rele, chiar daca el are liber arbitru? In fine....

Ca sa nu o lungesc, nu voi cauta sa impart dreptate, pentru ca nu este datoria mea, ci voi cauta sa il indrept. Aruncandu-l intr-o temnita pentru tot restul vietii nu rezolv nimic. Impart dreptate dar nu il indrept.


Intrebare: se spune ca Dumnezeu este atotputernic. In acest caz, El poate fi mai putin drept si mai mult milostiv?

Nu poti sa indrepti pe cineva care nu are constiinta greselii.
Nu poti sa faci asta independent de vointa persoanei care a gresit. Ar insemna sa obligi,sa fortezi la indreptare!
Temnita este menita sa aduca indreptare celor care au ajuns intr-o asemenea stare de indobitocire incat au ajuns sa se indreptateasca pe sine la comiterea raului sau si mai rau,sa nu mai deosebeasca binele de rau! Apoi temnita mai este si un loc care fizic interzice criminalului sa mai poata face rau altora.
Sunt feluri si feluri de oameni,unora pe trebuie foarte putin sa se indrepte,altora foarte mult deci ar fi necinstit sa-i tratam pe toti la fel(omenirea este alcatuita din indivizi foarte diferentiati dpdv spiritual).


Nu spui nimic de noi oamenii...de alegerile noastre personale...de pacatele,de viciile noastre??
Nu este adevarat ca fiecare alegere are consecinte?
Cat de milostiv ar fi Dumnezeu si asta tot nu inseamna ca suntem absolviti de consecintele propriilor greseli.
Dar oamenii nu pot gandi asa,ei doresc ca sa greseasca in nestire si sa fie vesnic iertati.
Unde este iubirea si respectul pt Dumnezeu aici?
Daca il iubim si respectam atat de mult nu am mai putea sa facem fapte care-i sunt nesuferite lui Dumnezeu.