Întâlnire cu membrii comunității ortodoxe arabe din București
Luni, 1 decembrie, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o în România, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, împreună cu delegația însoțitoare, a vizitat Biserica „Sfântul Dumitru“ - Poștă, unde se îmbisericește comunitatea creștinilor ortodocși de limbă arabă din București. Întâlnirea a început cu un Te Deum în limbile română și arabă, la care a participat și părintele Gheorghe Costea, preotul român desemnat pentru pastorația creștinilor ortodocși de limbă arabă din București.
După încheierea slujbei și a Polihroniului, celor prezenți li s-a adresat Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, fondatorul comunității creștinilor ortodocși arabi din București. Preasfinția Sa i-a urat bun venit Patriarhului Antiohiei și al Întregului Orient din partea comunității creștinilor arabi din București, apoi a amintit istoricul acesteia și a mulțumit Patriarhului României pentru sprijinul acordat în vederea păstrării identității naționale a membrilor comunității. Părintele paroh Mihai Gojgar s-a adresat Patriarhului Antiohiei cu un cuvânt de salut, relatând istoricul bisericii, precum și legăturile acesteia cu comunitatea creștinilor ortodocși arabi din București.
A urmat cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Ioan al X-lea, care a mulțumit pentru invitație și pentru posibilitatea întrevederii cu credincioșii Patriarhiei Antiohiei aflați în România, alături de care a declarat că se simte ca într-o familie. Aceștia, „chiar dacă și-au părăsit locurile natale, din anumite cauze, nu au uitat că sunt credincioși“. Preafericirea Sa le-a transmis tuturor, românilor și creștinilor arabi, mesajul păcii de la Betleemul Nașterii lui Hristos. În încheiere, copiii familiilor comunității arabe din București au interpretat câteva colinde tradiționale românești și i-au oferit în dar Preafericitului Părinte Ioan o icoană reprezentându-l pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Tot luni, delegația antiohiană a vizitat mănăstirile Radu Vodă și Antim din București.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|