Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
La mine ispita a fost mult mai de durata si mult mai oribila. Luni de zile, la fiecare liturghie imi treceau prin minte ganduri de sacrilegiu. Cand vedeam Sf Disc si Sf Potir, aveam o pornire formidabila sa le inhat, sa ies din biserica si sa le arunc la canal. Asemenea blestematii nu veneau din capul meu, fiindca eu nu as arunca nici o cruciulita asa, la canal. Dar imi veneau gandurile acestea sistematic, deindata ce auzeam cuvintele Prefacerii. Iar uneori reveneau seara si mi se parea ca intarzii nepermis asupra lor. Imi imaginam forma canalului unde urma sa arunc Preasfantul Sacrament, cum era capacul lui ruginit, inconjurat de piatra cubica, etc. Abia in asemenea stadiu putem vorbi de pacat facut cu gandul.
Nu mai tin minte cum am scapat. Dar bine ca s-au terminat aceste ganduri teribile, cel putin in asemenea forma manifest diabolica. Acuma, se mai intampla sa imi zboare gandul de la rugaciune, astea deja sunt lucruri cu care m-am obisnuit.
|
Putin off topic, parerea mea sincera e ca aceea nu a fost o ispita de la vrajmasul, ci un ajutor primit de la Domnul, ca sa va arate care e adevarul si ca e o greseala lepadarea de adevarata credinta.
Avem spusele Sfantului Teodor Studitul despre tainele din afara Bisericii:
„Dupa masura deosebirii dintre lumina si întuneric, asa e si deosebirea dintre împartasania drept slavitoare (ortodoxa) si cea ereticeasca: cea drept slavitoare lumineaza, cea ereticeasca întuneca; una îl uneste cu Hristos, cealalta – cu diavolul; una da viata sufletului, cealalta îl ucide“.