Citat:
În prealabil postat de Corinusha
Stiu ca visul apare in trecerea de la veghe la somn si invers, dar spre rusinea mea, nu stiam de centrul de studiu al somnului si viselor, desi am sudiat psihologia (e drept, prea putin ceea ce tine de vise si somn) si sunt din oras (!!!)
Vesnicele vise de dimineata cand suna soneria si visez ca suna soneria si ma trezesc ca suna soneria :)) e clar ca buna ziua ca visul apare la trecerea de la somn la veghe :) la fel si vesnicele visuri in care simt ca trebuie sa merg la baie si sa trezesc sa FUG la baie :))
Call it stupid or a superstition, dar eu, cand eram ceva mai mica, cand a fost preotul cu botezul, acesta mi-a dat o crenguta de busuioc sfintit si mi-a zis sa-l tin sub perna ca o sa ma odihnesc mai bine; ei bine, pana nu am aruncat acel busuioc am avut intruna cosmaruri, noate de noapte. Pe moment nu am corelat busuiocul cu cosmarurile, dar dupa ce au trecut luni e zile in care cosmarurile nu au mai aparut (dupa e am scapat de busuioc) am inceput sa ma gandesc. Eu si in ziua de azi consider babism punerea busuiocului sub perna ca sa...si aici sunt mai multe variante. Dar mi-am pus intr-adevar intrebari dupa acea faza. Probabil subconstientul meu a lucrat anapoda in acea perioada din vreun motiv :))
|
Eu aveam foarte multe cosmaruri in perioada adolescentei si indeosebi cand adormeam intr- o singura pozitie: patul era pozitionat intre geam si usa camerei care dadea spre hol,ei si de fiecare data cand adormeam cu capul spre usa aveam aceleasi cosmaruri legate de usa,pe care navaleau tot felul de entitati.Singura alinare a fost sa dorm cu Biblia sub cap,sa citesc putin din ea inainte de culcare si apoi s-o pun sub perna.
Probabil ca a fost numai o superstitie dar pe mine m-a ajutat,mai ales ca eu credeam cu tarie ca pana si prezenta Bibliei ma poate pazi :)
Sa merg atunci la psiholog era un vis nerealizabil iar sa-i spun preotului despre cosmaruri nici nu era o posibilitate deoarece ii raspundeam doar la ce ma intreba si pace buna :)
Nu mi-as fi inchipuit in ruptul capului ca acel om poate discuta ca de la suflet la suflet ci doar ca este un functionar de biserica care ti se adreseaza pe baza unui chestionar.
Asta este,copilaria pe timpul comunismului era lipsita de creativitate cat si de libertatea expresiei individuale,parintii mei si ceilalti incercau din rasputeri sa ma faca sa gandesc rece,logic si neaparat inside the box.Tot ceea ce era inafara ei,era considerat nebunie!
Faptul ca imi placea sa ma exprim artistic si alegeam sa desenez si pictez intruna in timpul liber ii aducea tatalui meu trairi din cele mai sumbre de genul parintelui care descopera ca fiul lui este homosexual sau ca se drogheaza...eram o paria,o dezamagire totala.Se framanta si se deceptiona,cum am sa traiesc daca aleg o cariera artistica?
Numai ca de atunci a trecut mult timp si cu de toate,amandoi am cunoscut transformari intense si ne-am intalnit la mijloc.
Am fost uimita sa descoper ca in ziua de azi ei pastreaza in sufragerie ,la mare cinste ,o icoana cu Domnul nostru Iisus,icoana pe care am pictat-o cu vreo 15 ani in urma...