[cristiboss56]

„Pocăinţa se leagă de teologie. Întotdeauna există pocăinţă în om, dar își schimbă forma. La început, este pocăinţă din pricina depărtării de Dumnezeu, a lipsei dumnezeiescului har, şi apoi e pocăinţă pentru a găsi mai mult har. Când cineva se pocăieşte, primeşte har de la Dumnezeu; când primeşte harul, lumina, atunci îşi vede mai mult păcatele, de vreme ce ajunge în lumină şi devine el lumină. În vederea luminii vede stricăciunea, deşertăciunea, mortalitatea proprie şi-şi sporeşte cu mult mai mult pocăinţa. Astfel, pocăinţa conduce la teologie şi primeşte însufleţire din aceasta. Pocăinţa nu se opreşte niciodată.” (Părintele Sofronie de la Essex)