Credinta, admiratie, evlavie, nevointa, realizare
Dumnezeu porunceste sa-i iubim pe altii, pentru ca stie ca numai astfel vom gasi fericirea adevarata.
Din aceasta perspectiva, a crede in Dumnezeu este echivalent cu a crede ca sursa adevarata a fericirii este iubirea celorlalti, in timp ce cauza suferintei nu este alta decat egoismul.
Aceasta este o lege cauza-efect imuabila.
Insa noi simtim ca lucrurile de fapt functioneaza invers. Ca pentru a fi fericit, este mai pragmatic ca eul sa fie pus pe primul plan, iar ceilalti pe planul secund. Mai intai eu, pe urma ceilalti.
Egocentrismul este simtit instinctiv ca o cauza proxima a propriei fericiri. Desi acest tip de atitudine pe termen scurt ne poate procura felurite satisfactii, in fapt nu duce decat la suferinta. Ne tine captivi intr-o spirala vicioasa egoism – suferinta -egoism. Cu cat ne pretuim mai mult propriul interes, cu atat ne departam mai mult de ceilalti si ne scufundam in suferinta.
Pentru ca nu pare evident ca ceilalti sunt generatorii de facto ai fericirii noastre ci interesul egoist - avem nevoie de credinta. Sa credem impotriva tendintei egocentrice.
Insa aceasta credinta nu este una oarba. Ci poate fi stabilita pe baza multor rationamente si observatii.
Chiar daca, in prezent, nu este realizata direct, spontan – o credinta bazata pe rationamente valide poate initia procesul de corectare al interiorului nostru.
Aceasta credinta creste natural admirand frumusetea altruismului.
Subtila frumusete a altruismului poate fi contemplata in anumite persoane exemplare, exceptionale.
Cu cat contemplam mai mult aceasta frumusete suprafireasca - admiratia noastra pentru aceasta virtute creste din ce in ce mai mult.
Credinta infuzata de o puternica admiratie evolueaza natural in evlavie.
Evlavia este o stare in care care simtim cat de minunat ar fi daca noi insine am fi persoane cu adevarat altruiste, cat de extraordinar ar fi daca noi insine am renunta complet la atitudinea egoista.
Evlavia este o dorinta arzatoare care aspira sa atinga aceasta stare luminata de dragostea pentru ceilalti.
Evlavia este ca un vant puternic care sufla in panzele nevointei.
Evlavia evolueaza natural in efort spiritual.
Efortul nu este altceva decat bucuria de a practica virtutea.
Efortul este in esenta o bucurie. Acesta este un aspect cheie.
Efortul nu este incordare dureroasa, nici autoflagelare.
Fara bucurie nu este o nevointa adevarata. Nevointa fara bucurie nu duce nicaieri. Aceasta sfarseste iremediabil in abandonarea virtutii.
Efortul persistent evolueaza natural in realizare.
Realizarea fericirii veritabile.
__________________
|