CASA PĂRINTEASCĂ
de Léon-Pamphile Lemay
Când am albit, când am îmbătrânit,
Am mai trecut o dată pe la țară
Ca să văd căsuța unde am copilărit,
Plopii zvelți și livada ce-o-nconjoară.
Sufletul mi-e încă în acele locuri frumoase
Unde am dus un timp o viață liniștită.
Am răscolit cenușa în vatra de fum înnegrită
Și amintiri uitate au țâșnit radioase.
Purtarea mea părea de neînțeles
Și nepoții râdeau. Nimeni nu le-a povestit
Că-n umila lor casă cândva am locuit.
Iar când am plecat, întorcând capul ades,
I-am auzit spunând pe cei mici:
- De ce-a venit tataie să plângă pe aici?
Traducere Pârvu Ana Maria
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
|