Vindecarea despre care este vorba în evanghelia de azi nu este numai a unei femei gârbove aflată atunci și acolo în fața Mântuitorului, ci este vindecarea întregii lumi, a tuturor celor care se află, acum și aici, în fața Lui și în comuniune cu El. Căci fără El privim, toți, spre pământ.
Întotdeauna, în Hristos, deși purtând trup omenesc, trebuie văzută mai întâi dumnezeirea Sa. El este Cel care L-a făcut pe om și, vindecând, îl re-creează. El vine de sus, smerindu-Se, și pentru a trage în sus privirea și inima omului:
Citat:
|
Acolo, Iisus căutând, cu puterea și mila Lui – însușiri dumnezeiești răsădite și în noi, ca virtuți – Își îndreaptă ochii către ea, o cheamă și rostește: “Femeie, dezlegată ești de neputința ta”, Își pune mâinile asupra ei. Și prin mâinile Lui, prin puterea Lui – căci putere ieșea din El și vindeca pe toți care erau în fața Lui – ea se dezleagă; se îndreaptă și privește cu uimire în sus, spre El, spre Cel de sus coborât la cei de jos. Să simțim și să trăim această taină a tainelor! Căci aceasta este Calea: de sus, de la Dumnezeu coborând la noi, ca noi să ne înălțăm către El. Parcă nu te poți opri să rostești un cuvânt, atât de scump, de adânc tâlc, al sfântului Grigorie Palama: “Dumnezeu, fire mai presus de fire, nu are a sui mai sus. Ci suirea lui se descoperă în coborârea la cele smerite”. Iar cele smerite prin El se înalță.
|
Predica transcrisă o găsiți în anexă, iar audio
aici.