[florin.oltean75]

Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti

Trebuie sa recunoastem ca este mai usor sa-L iubim pe Dumnezeu decat pe aproapele. Imaterialul, nevazutul este mai abordabil decat o persoana in carne si oase.

Dumnezeu nu ne sacaie, nu ne jigneste, nu ne barfeste, nu ne inseala, nu fura de la noi. Dumnezeu, dimpotriva, ne iubeste.

Cu aproapele lucrurile stau altfel, este alta poveste. Aproapele este dificil, uneori agresiv, nervos, arogant, alteori mincinos, sarlatan, nepriceput, ignorant.

Insa, daca nu-l pot iubi profund pe aproapele, indiferent de lipsurile sale, ce fel de iubire este aceea pe care o port eu lui Dumnezeu?

Este o iubire in adevar sau o iubire interesata?

Este o iubire autentica sau o conformare de rutina?

Oare este iubire, iubirea care este poruncita sau iubirea care asteapta obtinerea unui beneficiu la schimb (imparatia cerurilor)?

==============================

De fapt, care ar fi ingredientul care catalizeaza o iubire spontana, naturala, puternica? Ordinul sau interesul propriu?

Nici unul, nici celalalt. Iubirea sta in ochiul celui care priveste. Iubirea se aprinde printr-o anumita vedere, vederea unei anumite frumuseti, vederea unei anumite profunzimi.

Daca aceasta lipseste, forma de iubire pe care o aratam nu este decat o umbra a celei adevarate.

=======================

Noi ne iubim natural pe noi insine.

Tinem la noi insine asa cum nu tinem la nimeni altcineva.

Iubirea de sine este o forma de atasament spontana, nefortata. Nu este o traire care vine printr-un anumit fel de educatie religioasa, o porunca de genul iubeste-te pe tine insuti.

O avem de-a gata, ne nastem cu ea. Este puternica, ne insoteste in fiecare miscare si decizie.

==========================

De fapt, ce ar avea aproapele in mod special ca sa-l iubesc asa cum ma iubesc pe mine insumi?

Aproapele are un eu, asa cum am si eu unul.

Cum arata cele doua euri, al meu si al aproapelui, in adevar?

In adevar nu exista distante intre euri.

Desi la aratare eu si aproapele suntem separati, in adevar suntem uniti.

In adevar, intre euri lipseste cu desavarsire orice interstitiu.

Din pespectiva adevarului - nu este gresit sa afirm ca eu sunt in celalalt iar celalalt in mine.

Deci nu este gresit sa consider ca aproapele, in adevar, este atat de aproape de mine ca de fapt nu sunt decat tot eu dar intr-o alta ipostaza.

In adevar, ceilalti nu sunt decat tot reflexii ale propriului eu.

Este ilogic sa lovesc aproapele, pentru ca de fapt ma lovesc pe mine insumi. Sau sa-l fur, pentru ca de fapt ma fur pe mine.

Iubindu-l pe celalalt de fapt ma iubesc pe mine insumi.
Salvandu-l pe celalalt de fapt ma salvez pe mine insumi.

Daca undeva aproapele greseste, acolo gresesc si eu.
Daca undeva aproapele sufera, acolo sufar si eu.

Pentru a-l iubi pe aproapele ca pe mine insumi tot ce trebuie sa fac este sa ma vad pe mine insumi in ipostaza aproapelui.

Sa ma recunosc in ochii celuilalt.