[florin.oltean75]

(2) Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti

Porunca este sa-mi iubesc aproapele ca pe mine insumi, pentru ca aproapele, in adancul sau, sunt chiar eu insumi.

Aproapele este oglinda mea.

Cand ma uit atent la aproapele, in profunzime ma vad limpede pe mine insumi.

Daca-l salvez pe aproapele ma salvez pe mine insumi in mod direct.

Nu exista nimic intermediar intre mine si aproapele.

Nu exista alt mecanism ascuns, alta fenomenologie de compensare a binelui facut.

Il salvez si, minune, simt ca sunt salvat.

Daruindu-i lui, de fapt imi daruiesc mie insumi.

Eu sunt in celalalt. In adancul sau este eul meu.

=======

In general, cand aproapele greseste eu nu simt ca greseala lui este greseala mea.

Am senzatia ca sunt independent de ceilalti. Ca nu am nimic de a face cu actiunile lor.

Sunt inclinat sa-i judec si sa-i urasc. Sau sa-i ignor.

Nu sa plang cu jale si adanca parere de rau.

Judecandu-i si urandu-i de fapt ma judec si ma urasc pe mine insumi.

Ignorandu-i de fapt imi ignor propriile pacate care curg in lume.

Pentru ca in inima fiecaruia de fapt acolo sunt eu.

Iertandu-i, ma iert pe mine insumi.

=============

Asa cum un parinte se recunoaste pe sine in copilul sau, asa si noi trebuie sa ne recunoastem pe noi insine in ceilalti.

Cand celalalt se bucura - in adancul sau tresalta de bucurie eul meu.

============

Ii spunem lui Dumnezeu Tata, pentru ca ne recunoastem eul nostru in Eul Lui.

Si El vede Eul Lui in eul nostru.

Caci devenim desavarsiti numai atunci cand il privim pe Cel Desavarsit.

Ce unime, ce usurare, ce bucurie!