Citat:
În prealabil postat de forever...
Este trist când nu reușim să trecem peste durerile, frustrările, neajunsurile trecutului sau ale vieții în general, protejându-ne, în schimb, răutatea din priviri.
Ar fi minunat să ne vindecăm inima de aceste dureri. Dacă ne-am îndreptat, la un moment dat în viață, nădejdea către Dumnezeu, vom primi tot ajutorul necesar. De la Domnul, dar și prin oamenii din jur.
Știu că nu e ușor să fi trăit momente dure, triste șamd. Dar să nu căutăm în ele scuze pentru o posibilă împietrire, ci șanse pentru mai multă înțelegere, înțelepciune...
Nu am scris asta cu gândul de a judeca, sper deci să nu provoc/ redeschid răni. Chiar cred că anumite greutăți ne ajută la maturizare și la debarasarea de lucruri mai puțin importante, spre folosul esențialului.
|
Spre folos am postat, nu pentru altceva ci ca sa intelegem cu totii ca aparentele pot fi inselatoare, ca nu tot ce pare la prima vedere reprezinta si realitatea in sine, ca nu e bine sa judecam si ca ar trebui sa cautam sa implinim indemnul:
"Miluieste pe cine gasesti in cale, nu-ti intoarce fata de la cel care iti cere, ba inca si renunta din ceea ce ai nevoie pentru cei mai oropsiti decat tine. Banutul dat insoteste-l de un cuvant cald iar fiecare merinda pe care o dai saracilor da-o in numele unui raposat din familie sau dintre prieteni. Nu te sfii si pune mana ta in mana saracului atunci cand ii daruiesti ceva, sa-i simti frigul din oase iarna si mana nespalata vara, sa simti cum ne iubeste Domnul pe noi atunci cand ne impartasim cu Preacuratele Sale Taine.
Cand nu ai nici bani si nici mancare cu care sa miluiesti, atunci ai cuvantul cald, o incurajare si mai ales rugaciunea fata de sarman, orice chip ar lua el. Roaga-te pentru orice sarman pe care il vezi in cale si vei capata inima de mama cu dragoste fierbinte pentru toti oamenii."
Despre priviri, in doua randuri Dumnezeu a vrut sa ma ajute sa devin constienta de ele, ceea ce am si facut, iar pana in prezent, am primit de la Dumnezeu un prim semn ca nu le mai am. Dar eu il astept si pe al doilea, ca pe o confirmare ca nu ma insel. Am adus in fata sintagma "negruta cea cu priviri de gheata" deoarece am constatat ca si de la distanta oamenii sunt tentati sa judece.