[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Yasmina

@Cezar

Dar ce se intampla atunci cand visam si realizam in vis ca visam?
Si de exemplu daca avem un vis urat ne comandam cand sa ne trezim/sa iesim din vis?
Iar de este un vis frumos ne"jucam"cu el,ca de la un panou de comanda?

Visul este o activitate (aşa i se şi spune "activitate onirică") la care participă întreaga persoană, corp şi suflet. Tocmai de aceea în vis ne şi mişcăm, uneori vorbim, râdem, plângem etc. Numai că, această activitate nu se desfăşoară în parametrii obişnuiţi, ai stării de veghe şi conştienţă. Deoarece raportul dintre principalele modalităţi de funcţionare ale psihismului (în primul rând conştientul şi inconştientul) este diferit în somn faţă de starea de veghe, acum (în timpul visului) conştiinţa este modificată.
Modificarea conştiinţei se exprimă în multe feluri. În ce constă, pe scurt? În primul rând în modificarea funcţiior sale.
Funcţiile conştiinţei sunt în primul rând de cunoaştere (de reflectare şi creare, între anumite limite subiective, a realităţii) şi de reglaj voluntar.
Funcţia de cunoaştere este modificată în vis în sensul că noi ne putem da totuşi seama de unele aspecte ale realităţii subiective (ne dăm seama că visăm şi înregistrăm conţinutul visului, luăm act de el ca la teatru, suntem deci mai mult spectatori fără a interveni efectiv ci doar bucurîndu-ne sau întristîndu-ne) şi, după unii, chiar de anumite fenomene din afara noastră (dar nu din exteriorul fizic ci dinlăuntru, din lumea care se deschide prin interior, spre un fel de univers paralel cu cel fizic, exterior). Însă această cunoaştere e caracterizată de unele exagerări, deformări asemănătoare cu lumea imaginaţiei. De aceea, când revenim la starea de conştiinţă, sesizăm că întâmplările din vis par mai degrabă de domeniul miraculosului şi al incredibilului decât din domeniul numit de noi realitate. Nu doar imperfecta stare de funcţionare a conştiinţei e responsabilă de aceste denaturări uneori spectaculoase, ci şi faptul că funcţia de reglaj a conştiinţei slăbeşte şi astfel capătă pregnanţă viaţa noastră afectivă, dorinţele, precum şi lumea pusiunilor instinctuale şi alte formaţiuni motivaţionale.
Ar fi multe de spus, iar eu aici doar am schiţat, pe alocuri un pic cam simplist, cred, forţat de împrejurări. Îmi cer iertare dar subiectul e vast şi nu ştiu cum să punctez fără riscul de a ciopârţi, de fapt...
*
Avem o anumită capacitate de a opri sau susţine derularea visului, cam cum am avea o telecomandă care ne permite, după unele insistenţe, să schimbăm în sfârşit canalul. Dar cel care comandă visul este inconştientul, nu conştientul. Puterea de a conduce visul creşte pe măsură ce inconştientul îşi termină manifestarea. Când se retrage el, reintră în scenă conştientul. Comanda nu poate aparţine simultan ambelor modalităţi de funcţionare, una fiind mereu conducătoare iar cealaltă colorînd doar, influenţînd mai mult sau mai puţin dar niciodată hotărînd. De fapt, rolul de conducător al inconştientului este atât de clar în vis încât Freud nu se sfia să numească visul "o manifestare autonomă a inconştientului".
*
Legat de inconştient aş dori să punctez o diferenţă importantă între marii psihanalişti din perioada clasică.
Freud vedea inconştientul doar ca depozit de frustrări şi conflicte. Un fel de ladă de gunoi dar cu încărcătură atomică. Îi găsea însă valenţe imense pentru autocunoaştere şi autoreglare şi folosea visul pe care îl interpreta, găsind că visul e "calea regală spre inconştient". Analizînd visele, Freud (care era un raţionalist convins) a vindecat mulţi nevrotici şi a adus o claritate specifică raţionalismului în perimetrul căreia viaţa putea să continue mai puţin tulbure şi întortocheat. Însă aceste clarificări aveau să fie considerate de unii, printre care Jung, o ciopârţire a omului, o sărăcire.
Jung îl completează pe Freud, găsind că inconştientul nu are doar un conţinut negativ şi morbid ci că e izvorul unei imense energii spirituale şi creative. Analiza viselor, prin metoda asocierilor libere mai ales, tindea la Jung să pună pe om în contact cu această inepuizabilă energie nobilă, creatoare şi eliberatoare. Jung nu vedea complet pe om decât dacă se întregea (o adevărata re-ligere) prin conectarea la inconştientul personal şi colectiv.
Adler găseşte că în inconştient se află resurse imense pentru dezvoltare. El aduce în discuţie fenomenul de compensare (azi important mai ales în defectologie) arătînd că stă în sarcina educatorului să conducă procesul de compensare a unui complex de inferioritate pe căi pozitive (un exemplu ar fi bâlbâitul Democrit, devenit marele orator al Antichităţii sau nevăzătorul Homer).