[CristianR]

”. Omul care a făcut cina este Dumnezeu. Mântuitorul aşa se numea mereu: Fiul Omului. De la Sfinţii Părinţi am înţeles că se numea aşa fiind între oameni, făcându-Se Om: iată, Eu Om m-am făcut pentru voi; şi Eu ca Om, ca Dumnezeu şi Om, fac cină şi vă chem la această cină, la această împărtăşire cu Mine; cina – darurile Lui, bunătăţile acestui pământ al Lui, viaţa Lui însăşi. Chemaţii cei mulţi suntem noi. Toţi suntem chemaţi la acest ospăţ. Nu însă toţi şi aleşi. Domnul va spune altcândva: “Mulţi chemaţi, puţini aleşi”. De ce? “Ales devine cel ce răspunde la chemare” (Sf. Chiril al Alexandriei).

Hristos ne cheamă la cină. Hristos este Cina.

Şi nu numai primind din mâna Lui, nu numai cu ceea ce aduce El la Cină, ci cu Trupul Lui: “Că Tu eşti Cel ce aduci şi Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi, Hristoase Dumnezeule”, se roagă preotul la aducerea Sfintelor Daruri.

Am putea crede că grijile invocate de cei care refuză invitația - ogorul, boii, familia - ne despart de Dumnezeu. Nu așa stau lucrurile, însă, căci de Dumnezeu sunt făcute:

Or, toate cele trei categorii evocate în Sfânta Evanghelie – cel cu ogorul, cel cu vieţuitoarele, cel cu căsătoria – absentează de la Cină. Refuză, sub pretexte lumeşti, să se unească cu Hristos, cu Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care toate le-a făcut: şi ogorul, şi vieţuitoarele, şi lumea oamenilor. Dar, în marea Lui bunătate, acestei lumi, zidită din nimic, El îi întinde inelul Lui de logodnă, harul Lui. Îl cheamă pe om la această Cină, adică dumnezeiască Împărtăşanie; îl cheamă pentru a-l scoate din lumea morţii şi a-l uni cu El; El Care uneşte cerul cu pământul, dumnezeirea cu omenitatea.

La porunca biblică “Din tot pomul din rai să mănânci...” (Facerea 2,16), Sfântul Ioan Damaschin tâlcuieşte: “Prin aceste cuvinte socotesc că a vrut Dumnezeu să spună: Suie-te prin toate făpturile la Mine, Viaţa cea adevărată”. Dintru început, Dumnezeu toate le-a pregătit pentru Euharistie, pentru Cina Lui.

Lumea aceasta, creată de Dumnezeu din nimic, este nimic fără Dumnezeu. A te bucura de toate câte îți oferă lumea (în zilele noastre oferta fiind tot mai bogată), lăsându-L pe Dumnezeu într-un plan secundar, înseamnă, în cele din urmă, a te hrăni cu nimic și a deveni tu însuți nimic, a te aneantiza, „unindu-te” cu acest nimic ce nu te va sătura niciodată. Pentru că sufletul nu ți-l poate hrăni decât harul Celui care pe toate le-a făcut spre a ni se împărtăși prin ele Însuși El.

Nu le auzim noi cum strigă: “noi, omule, suntem pentru tine Împărtăşanie, Euharistie. Nu mă întina cu depărtarea ta de Dumnezeu, apropie-te, atinge-mă, primeşte-mă ca pe un sfânt dar! Pentru că din mine se aduc Sfintele Daruri. Din holda mea – strigă ogorul – se aduce pâinea care e trupul lui Hristos, din boabele mele de struguri – strigă via – se alege vinul care devine sânge divin, al Împărtăşaniei!”

Un fragment predicii acestei duminici, dar din alt an, poate fi ascultat aici.