Un preot trebuia într-o zi să meargă să țină o predică într-un
penitenciar. S-a gândit mult înainte, ce-o să le spună unor oameni care
nu prea știau de biserică.
Nu prea găsea părintele nici-o idee de la care să plece, și-și spuse în
final că o să-l lumineze Dumnezeu cu vreun gând atunci când se va afla
în fața deținuților.
Când a intrat în sala unde erau adunați pușcăriașii a întâlnit priviri ironice, unele disprețuitoare.
În timp ce mergea spre locul de unde avea să vorbească, se împiedică de-o treaptă și căzu.
Toți izbucniră în hohote de râs. Preotul se simți rușinat cum nu mai
fusese vreodată, dar dintr-o dată sări în picioare și se duse hotărât la
masa care ținea loc de amvon.
Și cu zâmbetul pe buze, le spuse deținuților: „Prieteni, pentru asta am
venit la voi: să vă arăt că cine cade se poate și ridica.”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|