[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de CristianR

După ce te-am citit am înțeles mai bine de ce fostul meu duhovnic îi asigura pe copii că Moș Crăciun există.

Cristian, cred că fostul tău duhovnic înţelesese foarte bine că pe copii nu îi ajuţi cu brutalitatea (fie ea şi a sincerităţii adultului) ci, respectînd specificul lumii lor, îi ajuţi să îşi depăşească limitele oferindu-le noi temeiuri şi noi orizonturi, mai cuprinzătoare.
Nici Hristos nu a desfiinţat pe toate cele vechi ci, lăsîndu-le acolo unde erau, a deschis o perspectivă de care unii s-au folosit. Domnul a trecut pe om la alt nivel fără a zdrobi omul.
Poate că şi noi vom începe să pricepem că un copil nu va creşte mare omorînd în el însuşi pe cel mic. Ci depăşindu-l, cu răbdare şi cu ajutor potrivit.

P.S. Mi s-a întâmplat de mai multe ori în ultimii ani să văd diferenţa între două feluri de profesori, antrenori, medici şi duhovnici. Am avut câteva experienţe repetate, pe aceeaşi linie.
Iată ce am constatat:
a) cei competenţi şi cu adevărat folositori nu critică pe cei dinaintea lor (antrenorul nou nu critică pe cel vechi, de exemplu) ci, preluînd ce funcţionează din ce s-a lucrat deja, construiesc mai departe depăşind achiziţiile precedente şi orientînd spre niveluri superioare ca nobleţe şi eficienţă;
b) incompetenţii au ca prim gest, unul care îi clasifică de la sine, tocmai criticarea predecesorilor. Un medic prost se va repezi să spună că medicul dinainte a stricat totul şi că ar fi trebuit să vii de la început la el, la aşazisul medic bun.
Raportat acum la copilărie şi la miturile ei, eu cred că un bun educator, cu atât mai mult unul creştin, nu se va repezi să desfiinţeze lumea copilului ci, introducîndu-l treptat în alt fel de activităţi şi semnificaţii, va orienta treptat pe copil într-o lume sufletească mai nobilă şi cât mai apropiată de Dumnezeu. Eu aşa cred că funcţionează o dezvrăjire şi o maturizare firească, fără spasme şi noduri.