Nimeni nu a afirmat că în primele secole creştinii nu se spovedeau. În primele secole ceştinii se spovedeau, la început a fost spovedania publică, apoi din iconomoie Biserica a adoptat spovedania particulară pentru a nu se sminti ceilalţi penitenţi. Dar tu refuzi să crezi că ei se împărtăşeau şi fără spovedanie, împărtăşindu-se aproape zilnic. Obligatorie era spovedania înainte de împărtăşire când penitentul a săvârşit păcat de moarte şi implicit s-a rupt de Biserică. Asta nu înseamnă că nu te poţi spovedi doar când ai un păcat de moarte. Majortitatea duhovnicilor au un program de spovedanie, unii la 3 săptămâni, alţii la o lună, alţii la 40 zile.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că preoţii au nevoie de aceeaşi pregătire pentru împărtăşire ca şi mirenii, căci în această privinţă nu este nici o deosebire între ei. Hai să vedem câţi preoţi se spovedesc înainte de fiecare împărtăşire?

Or fi grecii modernişti? Nu e nici o influenţă, e ceea ce se practica o dată şi s-a pierdut în timp şi spaţiu.

Sfinţii Părinţi ne îndeamnă la conştientizarea stării de păcătoşenie în care ne aflăm. Te poţi spovedi înainte de Sf Litughie şi să ai "înalta" părere de sine că acum eşti vrednic, dar să fii cu mintea la păcat, pe când unul spovedit de 2 săptămâni să fie într-o stare de pocăinţă, de conştientizare a stării de păcat. Bineînţeles că spovedania are şi era rostul ei, obligativitatea ei, impusă de duhovnic penitentului în funcţie de nevoie. Într-o primă etapă, cea de formare a penitentului, e normal şi recomandat să legi împărtăşirea de spovedanie. Oricum, duhovnicul trebuie să fie cel ce hotărăște în cazul fiecărui suflet. Fiecare om, fiecare suflet are nevoie de altceva, nu exită o reţetă standard.