[Ioan_Cezar]

A avea o cuprindere mai largă, mai bogată, mai nuanţată şi mai conştientă de taina persoanei înseamnă a avea o poziţie relativistă? În acest caz, Duhul Sfânt este cel mai relativist ecumenist.
Ce înţelegi, în schimb, prin îngustime şi formalism?
Dar prin unitate în diversitate?

P.S. Cugetarea care pluteşte în abstracţiuni, duhul cantonat în abstract, ar trebui cercetat pe îndelete, cu maximă vigilenţă şi, aş îndrăzni să spun, cu binecuvântată suspiciune. E ceva acolo, în universul abstracţiilor nesfârşite şi frumos dantelate în lanţul lor corect, care împiedică "murdărirea" cu pulsaţiile vii ale concretului. Oare ce să fie şi de ce, câtă vreme eu sunt om viu, în carne şi oase? Şi mai e altcceva: hrana, respiraţia, metabolismul sufletului încetează când duhul încremeneşte în abstracţii. Îngheţul minţii cristaline e totuşi posibil să fie înlăturat - mai întâi de toate prin focul aprins de scânteia rugăciunii umilite, cea mai concretă (şi mereu purtată personal şi interpersonal) acţiune în relaţia dintre om şi Dumnezeu şi, în definitiv, dintre mintea omului şi inima sa...