[sophia]

Este usor sa criticam pe altii atata vreme cat nu ne aflam in situatia lor si mai mult, atata vreme cat noua ne merge mult mai bine.

Eu una am convingerea ca majoritatea oamenilor, inclusiv multi preoti de mir, de revelion stau cu familia si prietenii.
Eu nu spun ca este rau sa te duci la biserica pe 31 decembrie, sau sa faci revelionul acolo. Cine doreste asta este doar liber s-o faca.
Depinde de situatie, de posibilitati.

Sunt aici doua aspecte: singuratatea si mersul la biserica si refuzul lumii, dorinta de a nu serba cu oamenii, ci de a asista la slujba in biserica.

Sunt oameni pentru care sarbatorile, mai ales cele generale, care de regula se serbeaza impreuna cu rude sau prieteni, aduc tristete si nostalgie.

Ioan_Cezar are partial dreptate in mesajul lui. Pe de o parte este bine sa mergi la biserica, sa nu te izolezi.
Pe de alta parte (spun si din experienta mea), depinde de biserica si de oamenii care o frecventeaza si de preotul paroh.
Ceea ce povesteste Maria.15 despre biserica ei este un caz frumos dar cred ca din pacate foarte rar, poate chiar unic. Sa ai asa preot care sa stie si sa aduca bucurie oamenilor impreuna cu familia, sa citesti si acatiste, sa fie asa o atmosfera placuta...Da, asa mi-ar place si mie.

Repet, astea sunt cazuri rare. Eu nu am intalnit asta nicaieri.
Si nu as spune ca este un lucru firesc. Nu se pot generaliza lucrurile in nici una din parti.
Nu este un lucru firesc sa petreci revelionul in biserica. Dar este o posibilitate, daca doresti si asa simti.
Si da, oamenii care au familie, rude, prieteni petrec acasa. Asta este firescul. Nu l-am inventat eu.

Si eu ma duc la biserica in ziua de Craciun si pe 1 ianuarie. Dar dupa slujba abia astept sa ajung totusi acasa. Si imi doresc sa am si timpul de a fi cu sotul meu, cu prieteni. Mi se pare normal.

Eu nu privesc pe nimeni rau, dar vad ca altii o fac si li se pare ciudat si rau si pacatos daca altii nu se duc la biserica pe 31 decembrie. Vai numai beti, numai desfranati si etc.

Revenind la mesajul lui Ioan_Cezar am sa spun si eu doua aspecte/exemple, pro si contra.
Am mai povestit pe undeva ca m-am aflat de doua ori in viata in situatii foarte deosebite (triste) si in ambele m-am dus fuguta la biserica.
La una din situatii chiar in ajun de Craciun si apoi preotul meu bun (Parintele Galeriu) m-a chemat si a doua zi, sa petrec acolo Craciunul.
Eram foarte singura (in ambele dati).
Atunci de Craciun mi-a facut bine sa merg la biserica. Nu cunosteam decat asa cateva chipuri, dintre oameni. Dar macar nu mai eram singura cu durerea mea. Mi-a dat putina putere si speranta.
Chiar si in a doua situatie (m-am nimerit la o slujba de Maslu atunci), in care de plans nu am auzit slujba aproape, mi-a facut bine. Macar am putut sa fiu cu Dumnezeu.
De schimbat, nu mi-a schimbat deznodamantul acelor situatii, am ramas atunci tot singura si trista, dar mi-a dat un pic de forta.

Peste ani traiesc situatia inversa, cand nu ma simt bine la biserica. N-am renuntat sa merg la biserica regulat si sa fac ce-mi sta mie in putere, dar sunt probleme care nu se rezolva si care (nu numai mie) fac mai mult rau decat daca ai sta acasa, rugandu-te singur.
Nu are a face asta cu credinta in Dumnezeu, ci cu oamenii, cu modul de a vedea si trai credinta, fiecare in alt fel.

Si este si mai trist sa auzi pildele si invataturile Mantuitorului si predicile preotului si apoi sa te trezesti in realitatea trista.
Poate ca nu pentru oricine este o problema asta (multora nu le pasa), dar altii care si asa au tendinta spre depresie si izolare si lupta cu multe, este si mai dezarmant.
Nu stiu ce ar recomanda un terapeut.

Da, intr-o biserica luminoasa (spiritual), cu oameni buni si altruisti, cu preoti sociali si cu familie la fel, biserica este o facere de bine, dar sunt multe situatii unde este mai trist.

Incercati deci sa priviti problemele prin mai multe unghiuri inainte de a judeca.