[catalin2]

În prealabil postat de ovidiu b.

Slavă Domnului!
Domnul te-a luminat. :)

Ieri, dupa citirea rugaciunilor Sf. Vasile la biserica, am gasit si adevarul intreg. E exact ce banuiam si eu si am scris pe acest topic. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/...nn/#more-51334
Toata aceasta conceptie a pornit de la cartea Par. Schmemann, aparuta in 1961. Cei care au aceasta conceptie au luat-o din aceasta carte (din fericire doar 2-3 teologi si profesori). Dar de unde s-a inspirat acest teolog? Acesti teologi din vest (de obicei rusi ajunsi in vest) au avut intentii bune, afirmarea scrierilor sfintilor parinti. Dar unii din ei au fost influentati de ecumenism si de ideea protestanta de intoarcere la origini (doar unii si doar in unele scrieri). Unii din ei au ajuns chiar sa afirme ca ar trebui sa-i acceptam pe catolici cu Filioque, doar ca sa se realizeze unirea fara adevar. Numai ca protestantii (si neo) afirmau asta pentru ca nu aveau succesiune apostolica si spuneau ca Biserica s-a aflat pe un drum gresit dupa legalizarea crestinismului de catre Sf. Constantin. Si nu intelegeau ca Biserica este si Sfanta, cum scrie in Crez si nu poate avea are erori de sute de ani.
La fel si teologii care sustin impartasirea fara spovedanie, spun ca dupa primele trei secole ar fi patruns o practica gresita in Biserica (din mediul monahal, cum spune Schmemann) si ca ar trebui eliminate influentele gresite si revenit la practica de la inceput. Adica exact conceptia protestanta.

Din articol reiese de unde a luat Par. Schmemann aceste idei. A fost criticat chiar de colegi in acea perioada, inclusiv Parintele Serafim Rose. Citez din articol: "Trebuie spus de asemenea că „reformele“ Părintelui Alexander Schmemann erau, de fapt, o tentativă sinceră din partea sa de a imbunătăţi morala din parohiile contemporane, de a ridica conştiinţa şi participarea credincioşilor ortodocşi peste nivelul nominalismului. Boala era diagnosticată in mod corect, dar, după părerea părintelui Serafim, tratamentul era greşit.
Argumentele cărtii se păreau Părintelui Serafim mai curând protestante decât ortodoxe. Abordarea subiectului de către Pr. Alexander incerca intr-adevăr să urmeze liniile sus-pomenitei „mişcări liturgice” din protestantism şi romano-catolicism. Gândirea fusese influenţată considerabil de către savantul liturghist anglican Dom Gregory Dix [Cartea lui Dix, The Shape of the Liturgy (1945) avea in acea vreme un impact enorm asupra denonimatiunilor protestante], dar incă şi mai mult fusese influenţata de către gânditorii romano-catolici francezi ai mişcării.
Pr. Jean Meyendorff scrie: "Este limpede ca conceptia teologica a Parintelui Alexander s-a conturat in anii petrecuti la Paris. Da, desi influenta unora dintre profesorii sai [ortodocsi rusi] a fost decsiva, el a trait intotdeauna intr-o lume spirituala mai larga. Anii patruzeci si cincizeci au constituit o extraordinara renastere teologica in romano-catolicismul francez, anii <<reintoarcerii la izvoare>> si ai <<miscarii liturgice>>. Tocmai din acest mediu a invatat Pr. Schmemann <<teologia liturgica>>, o <<filosofie a vremii>> si adevaratul inteles al <<misterului pascal>>. Numele lui Jean Danielou, Louis Bouyer si ale inca catorva sunt strans legate de formarea cugetului parintelui Schmemann” (Pr. John Meyendorff, “A Life Worth Living”, St. Vladimir`s Theological Quarterly, vol. 28, nr. 1, 1988). Deşi mişcarea din urmă provenea din rândul clericilor şi al ierarhilor romano-catolici, demersul lor critic i-a dus la concluzii similare protestantismului, devenind un factor decisiv in reformarea Bisericii Romane la Conciliul II Vatican.

Incercând să depăşească „robia apuseană” a liturgicii ortodoxe, Pr. Alexander, spune Pr. Serafim, „a devenit el insuşi robul ideilor raţionaliste protestante privitoare la teologia liturgică”, bazându-se in critica Tradiţiei ortodoxe pe izvoare, ipoteze istorice şi metodologii apusene, heterodoxe. "