Citat:
În prealabil postat de sophia
2. Si eu sunt curioasa de raspunsuri la intrebarile puse de Ioan_Cezar mai sus.
|
Nu e nevoie de raspunsuri fiindca nici nu sunt intrebari. Sunt lucruri care ar trebui sa fie, pentru orice crestin, ceva ce tine de ABC-ul Sfintei Doctrine, macar pentru faptul ca le rostim solemn, la fiecare Liturghie, cand spunem Simbolul Credintei.
Citat:
Pot doar sa spun ca nevointa inseamna (vezi si in dictionar) chin, dificultate, suferinta. Deci este pentru multi opusul lui "sa te simti bine".
Si nu, nu cred ca unii se simt bine, chiar supra-bine in nevointa si asceza.
|
Asa este: nevointa inseamna chin, dificultate si suferinta. Dar nu este de loc opusul lui "sa te simti bine". Cel putin, nu pentru oameni mai inaintati spiritual. Am cunoscut ZECI de oameni, barbati si femei, varstnici sau (foarte) tineri, care abia asteptau sa inceapa postul. In urma cu un an am cunoscut o fata de rapitoare frumusete, care vroia sa intre in noviciat. Singurul lucru pe care il mai avea de clarificat era care manastire e mai contemplativa, eventual de clauzura (din acelea din care nu mai iesi niciodata). Vazand-o cum si cat se roaga, am inteles ca are o chemare speciala, care nu e pentru toti oamenii. Era capabila sa se roage in genunchi ORE, chestie pe care nu o reuseam nici pe vremea cand ma ocupam de yoga. Si nu numai ca putea face chestia asta, ci de abia astepta sa o faca, numai atunci chipul ei super-tanar luand expresia unei fericiri parca transfigurate.
Isus nu ne-a promis, in predica de pe Munte, ca, urmandu-L, nu vom avea parte de chin, nici de dificultati, nici de suferinta. Ne-a promis, insa, un singur lucru care este leit-motivul Marii Predici: acela ca vom fi fericiti. Ei bine, sunt martor ca exista oameni care sunt inca de pe acum fericiti nevoindu-se. Iar daca nu ati avut norocul de a cunoste niciunul in carne si oase, cercetati icoanele si veti gasi, pe toate feluritele chipuri de sfinti, expresia nevointei coexistand cu fericirea pamanteasca, antitip al celei ceresti.
Daca cineva mi-ar spune ca Isus s-a chinuit pe cruce, l-as crede fiindca stiu ca asa a fost. Daca mi-ar spune ca a avut dificultati in tot timpul vietii Lui publice, ar avea dreptate. Daca mi-ar spune ca S-a nevoit, stiu ca asa a fost, fiindca scrie in Evanghelii. Daca, insa, acela mi-ar spune ca Isus nu a fost fericit nevoindu-Se si chiar chinuindu-Se pe Sfanta Cruce, ei bine, as avea unele indoieli. Daca ar avea dreptate, daca ceva a umbrit fericirea Lui in timpul Rastignirii si L-a facut sa indure chinurile inca si mai greu, nu poate fi altceva decat vederea cu Duhul Lui a marii multimi de oameni care nu trag destul folos de pe urma Sacrificiului. Si, in acea multime, eram si eu. Dar El mi-a zambit atunci si de aceea stiu ca a fost fericit si ca, in nevointe, toti cei Lui urmatori sunt fericiti.