Oameni răpiți de extratereștri - între adevăr și fantezie
Aveți amintiri vagi cum că ați fost răpit de extratereștri, urcat la bordul unei nave și eventual ați fost victima unui șir de experiențe anatomice ciudate și de cele mai multe ori dureroase? Nu sunteți singur! În lume există mii de oameni care au amintiri similare. Mingea este acum în terenul experților care trebuie să stabilească dacă aceste răpiri chiar s-au produs sau este vorba de un fenomen bizar de hipnoză colectivă. Într-un nou studiu pe această temă un expert în psihologie de la Colegiul Goldsmiths din Londra susține că aceste experiențe relatate de atât de multe persoane constituie nimic altceva decât o dovadă a failibilității memoriei umane și nicidecum a existenței vieții în alte galaxii. "S-ar putea ca aici să avem de-a face cu amintiri false și nu cu răpiri propriu-zise dar nici cu fabulații", a declarat profesorul Chris French după analizarea a 19 cazuri de așa-zise răpiri. Mai mulți dintre cei care prezintă astfel de amintiri susțin că au fost luați din patul sau din mașina personală de către niște ființe extraterestre de înălțimea unor copii, cu brațele și picioarele subțiri și cu niște capete supradimensionate. O parte dintre cei care susțin că au simțit pe propria piele contactul cu o civilizație galactică super avansată tehnologic au povestit că au fost supuși unor examinări medicale dureroase și în cele mai multe dintre aceste relatări presupusele victime susțin că extratereștrii erau foarte interesați de aparatul reproducător uman și au extras ovule sau spermă. Multe dintre experiențele traumatizante de răpire pot fi explicate prin așa-numita paralizie în somn, condiție în care o persoană este trează dar nu se poate mișca. Această condiție este asociată deseori cu manifestarea unor halucinații și este foarte frecventă - aproximativ 40% dintre oameni trec printr-o astfel de experiență cel puțin odată în viață, susține psihologul britanic. Un rol important în experiențele răpirilor este jucat și de imaginația bogată a presupuselor victime. Mulți dintre cei care susțin că au fost răpiți de extratereștri cred și în existența fantomelor pe care susțin că le-au văzut și mai susțin că ar avea capacități extrasenzoriale sau de vindecare. "Oamenii au vieți foarte bogate din punct de vedere al fanteziei", a subliniat Chris French, care și-a prezentat concluziile în cadrul unui seminar susținut miercuri la Muzeul de Științe din Londra. "Fantezia reprezintă atât de mult în viața unora încât ajung să confunde plăsmuirile imaginației cu realitatea", a mai adăugat el.
http://www.jurnalulbtd.ro/articol-Oameni-rapiti-de-extraterestri---intre-adevar-si-fantezie-40-703.html[b]