View Single Post
  #320  
Vechi 12.01.2015, 23:35:37
cristirg cristirg is offline
Banned
 
Data înregistrării: 26.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 577
Implicit

Je suis Ammar Muhammad Hamoodi!: http://adevarul.ro/news/societate/je...5e9/index.html


"Ai auzit de Ammar Muhammad Hamoodi? Probabil că nu. Nu s-a născut la Paris. Nu a trăit acolo. Nici nu a murit acolo. Nu a fost terorist. Nici erou. Nici jurnalist. N-a apărut pe niciun breaking news, în văzul unei lumi lipite cu pupilele de ecranele îngălbenite. Nu a plâns nimeni după el. Niciunul dintre noi. Nu ne-am revoltat. Nu am strigat. Nu am amenințat.
Nu ne-am pus mesaje pe Facebook. Nu i-am dat Share. Nu i-am dat Like! Nu ne-am pus poza de profil cu „Je suis Ammar Muhammad Hamoodi!”. Nu am făcut nimic.

Din viața lui Ammar ne-au mai rămas doar câteva cifre, pierdute pe internet, în prima listă făcută publică de organizația „Iraq Body Count” cu numele a o sută de civili uciși în războiul din Irak. Vârsta - 1 an, ziua morții - 5 aprilie 2003.

Stăm toți cu ochii lipiți de ecrane. În Franța, nu e bine. Noi suntem Charlie!

De Noor Elhuda Saad Hamoodi ai auzit? Probabil că nu. Nici pentru mortul ăsta nu am făcut nimic. Numele îi apare în aceeași listă neagră de 100, iar cifrele care ne-au rămas din viața puiului de om sunt și mai puține. Vârstă – „baby”, ziua morții – 5 aprilie 2003. Locul: tot Basra.

În altă lume, cea pentru care nu vrem să facem loc, numărătoarea morții merge și mai departe. Războiul din Irak a luat, ieri, 41 de suflete. Acum două zile, în acel 7 ianuarie sângeros din Paris, același război a mai înghițit 53 de oameni. În primele șapte zile din an, bilanțul e și mai sumbru: 364 de civili au fost uciși. Numărătorile din alte lumi tot trec pe lângă noi. Doar astăzi, până la ora asta, când tu citești aceste rânduri, 712.854.295 de oameni nu au acces la nicio sursă de apă potabilă. Tot astăzi, tot până la ora asta, statisticile online ale Organizației Mondiale a Sănătății arată că 23.390 de oameni, din lumea altora, au murit de foame. Și tot de foame, în puținele zile care au trecut de la începutul acestui an, au murit 268.513 suflete din lumea altora. Niciunul nu a fost Charlie!"