Citat:
În prealabil postat de vladalexandruuhisem
Doamne ajuta ! E prima data cand scriu pe forum. De mult ma framanta o intrebare : cum ne vom petrece vesnicia. Sf. Ioan Damaschin zice ca sufletul nu are forma , e facut dintr-o anumita substanta si nu imi mai amintesc cum scria.
|
La fel și cu îngerii, nu au o formă, însă când s-au arătat oamenilor au luat forma pe care le-a poruncit-o Dumnezeu (cu aripi etc), după cum spune Sf. Damaschin. Îngerii sunt duhuri create înveșmântați în energiile necreate ale lui Dumnezeu.
Spre exemplu: "steaua pe care Magii au vazut-o la Rasarit si care i-a condus pana la Betleem nu era o stea obisnuita, ci, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, era un inger al lui Dumnezeu care le indrepta calea. Faptul ca nu a fost vorba despre un fenomen natural, ci despre unul supranatural, rezulta din insusirile acelei stele. Mai intai, ea nu se misca continuu, pentru ca uneori se oprea. Atunci cand Magii inaintau, ea se misca, iar cand Magii se opreau, se oprea si ea. In al doilea rand, steaua se misca la un nivel mult mai putin inalt decat celelalte stele, iar atunci cand Magii au ajuns la locul unde Se afla Hristos, steaua s-a oprit si a coborat deasupra salasului. In al treilea rand, steaua era atat de luminoasa incat le intrecea pe celelalte (Sfantul Nicodim Aghioritul).
Dincolo de acestea, steaua Magilor avea o miscare paradoxala, adica dinspre Rasarit spre Apus, iar intr-un final, s-a miscat de la Ierusalim spre Betleem, adica spre Sud. Mai mult, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, ea se vedea si ziua, in vreme ce toate celelalte stele sunt invizibile la lumina soarelui. Prin urmare, steaua aceasta luminoasa a fost inger al lui Dumnezeu, iar dupa cum spune Cuviosul Iosif Vrienios, ea era Arhanghelul Gavriil, care a fost cel care a slujit in permanenta marea taina a intruparii Fiului lui Dumnezeu Cuvantul."
Vezi aici
Citat:
În prealabil postat de vladalexandruuhisem
La fel si cu Raiul, unii zic ca e poleit cu aur are n mii de pomi frumosi, altii zic ca e odihna in Sf. Duh.
Oare cum v-a fii in vesnicie? Se contrazic Sfintii , nu se poate. Nu inteleg. Dar oare cum se vor chinui dupa invierea trupurilor cei ce vor merge in iazul cu foc?
|
Nu mai țin exact minte, dar parcă există o diferență între Rai și Împărăția Cerurilor. Acum nu știu la care te referi: la cel din care au fost izgoniți Adam și Eva, la cel în care ajung sufletele mântuite după ieșirea lor din trupuri, sau la ce va fi după Judecată Universală?
Cât despre poleiala cu aur, pomi șamd., acolo este vorba despre arătări prin iconomie dumnezeiască, pe înțelesul oamenilor, nivelurile duhovnicești sunt diferite, de aceea și vedeniile sunt diferite. Probabil că doar cei trecuți în lumea cealaltă și care sunt mântuiți văd cum este raiul în realitate, noi nu avem de unde ști. Ceea ce este sigur, este că în Împărăția Cerurilor este multă lumină necreată care învăluie tot, și această lumină necreată care vine din Persoanele Sfintei Treimi, dă o fericire nemaiîntâlnită celor curați - ""Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit..."(1 Cor. 2, 9)
Iată ce spune ÎPS Ierotheos Vlachos:
Nu Dumnezeu a creat Raiul si Iadul, Dumnezeu este Lumina si lumineaza intreaga lume. Lumina necreata are doua insusiri: si lumineaza, si arde. Unii sunt luminati, altii ard. Astfel, Dumnezeu se impartaseste ca Lumina necreata si cei care nu sunt capabili sa-L primeasca se ard. Daca cineva are ochi bolnavi care nu sunt capabili sa vada lumina, atunci se ard. Parintele Ioannis Romanidis spunea ca Hristos, vorbind despre iad, uneori il numeste intuneric, iar alteori foc. Insa acolo unde exista intuneric nu este foc. Acolo unde este foc nu exista intuneric. Ceea ce inseamna ca Iadul nu este nici intuneric, nici foc asa cum le intelegem noi. Dumnezeu iubeste pe toti oamenii, si pe drepti si pe pacatosi si le trimite harul Sau. Cei care s-au vindecat in aceasta viata vor primi harul lui Dumnezeu ca lumina. Cei care nu s-au vindecat nu vor trai harul ca lumina, ci ca foc. De aceea, focul Iadului nu este creat, este necreat. Acest lucru este foarte bine reprezentat in iconografie, in reprezentarile Judecatii de Apoi. Din acelasi tron al lui Dumnezeu iese si lumina care nu se stinge si focul care arde. Din tronul lui Hristos izvoraste acest râu foc, care ii arde pe pacatosi, ceea ce inseamna ca este un foc necreat.
De aceea in Biserica toti trebuie sa ne luptam, sa ne nevoim, sa ne vindecam ca sa putem sa primim harul lui Dumnezeu ca lumina, nu ca foc. Acest lucru se realizeaza cu Dumnezeiasca Impartasanie. Cei care se pregatesc dupa cuviinta primesc Impartasania ca lumina, cei care nu se pregatesc dupa cuviinta primesc Impartasania ca foc.
Sfintii, in Imparatia lui Dumnezeu nu vor cunoaste o stare statica, de beatitudine cum este descrisa la Fer. Augustin, ci vor cunoaste o inaintare continua in Imparatia lui Dumnezeu. Va exista o miscare continua, cata vreme pacatosii se vor impietri si nu vor cunoaste aceasta inaintare si cunoastere in lumina lui Dumnezeu. (
ÎPS Ierotheos Vlachos) -
Vezi aici
"Mult timp n-am putut intelege cuvintele Psalmistului "Glasul Domnului, cel ce varsa para focului"(Ps. 28, 7). Apoi am inteles ca flacara, care pe pamant are si foc si lumina, dincolo se imparte intre rai si iad, astfel: LUMINA se afla in RAI si desfateaza pe cei drepti. In timp ce FOCUL, fara lumina, se afla in IAD si arde pe pacatosi. Scriptura spune: flacara din abisul iadului este in intuneric si pacatosii nu se vad unul pe altul. Doamne miluieste-ne si ne mantuieste!" (
Staretul Varsanufie de la Optina)