Trebuie să ne gândim la atei în primul rând ca la niște oameni, ca la cei mai săraci dintre fiii oamenilor, ca la niște otrăviți și nu numai ca la niște otrăvitori. Iar că ei sunt cei mai săraci dintre fiii oamenilor este un lucru ce sare în ochi – căci dacă alți oameni săraci n-au pâine, nici haine, nici pământ, nici sănătate, aceștia îl au totuși în inimă pe Dumnezeu, Dătătorul tuturor darurilor, și au nădejde în Dumnezeu, Făcătorul lor. Iar ateii nici asta n-o au. Ei n-au acea avuție, cea mai mare dintre toate, pe care trebuie și pot s-o aibă toți oamenii: nu-L au pe Dumnezeu. Ca atare, trebuie să avem față de atei milă, nu ură. Dacă ei s-au făcut deșerți și ieftini, să ne amintim și noi de prețul scump cu care am fost plătiți. Fiindcă Hristos pentru cei necredincioși a murit, spune apostolul (Rom. 5, 6). Așadar, având în vedere jertfa pe care a făcut-o Hristos și pentru atei, să ne fie milă de ei ca de niște morți și să ne rugăm Învietorului să învie sufletele lor întru credință.
(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, București, 2003, p. 144)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|