Iata metoda naturala a preafericitului Nichifor despre felul cum se ajunge la intrarea in inima prin mijlocirea mintii. Acest om sfant zice, pe langa multe altle ce se sprijina pe marturia scrisa de Parinti, si ceea ce urmeaza:

”Tu stii, frate, ca rasuflarea, aerul pe care-l tragem in piept, il respiram pentru inima. Caci inima este pricina vietii si a caldurii trupului. Inima trage aerul pentru a-si da afara, prin expirare, caldura si ca sa-si procure in acest fel o temperature potrivita.

Si cel ce face miscarea, adica slujitorul ei, este plamanul, care, fiind faurit de Creator dintr-o tesatura subtire, face aerul sa intre si sa iasa fara incetare, asemenea unor foale. Astfel inima, tragand prin aerul rasuflat racoarea si scotand in afara caldura, pastreaza fara gres randuiala pentru care a fost faurita spre mentinerea vietii.

Tu , deci, asa cum ti-am zis, aseaza-te, aduna-ti mintea si fa-o sa intre pe calea narilor pe care prin rasuflare, aerul ajunge in inima. Impinge-o, sileste-o sa coboare in inima ta, impreuna cu aerul pe care il respire.

Cand va ajunge acolo, vei vedea ce veselie te va cuprinde mai apoi. Precum barbatul care, intors acasa dupa o calatorie indelungata, nu mai poate de bucurie ca isi vede nevasta si copii, tot asa si mintea cand se intalneste cu sufletul se umple de veselie si fericire nespusa.

Deci, frate, obisnuieste-ti mintea sa nu iasa prea repede de acolo. Caci, la inceput, putem zice ca ii lipseste ravna din pricina inchiderii ei inauntru si a stramtorarii de acolo. Dar o data ce se obisnuieste, ei nu-i mai plac ratacirile pe afara. Caci ”Imparatia cerurilor este in launtrul vostru” (Luca 17,21) si cel ce-si intoarce privirea spre ea si umbla dupa ea prin rugaciune curata, socoteste intreaga lume din afara pacatoasa si demna de dispret.

De poti asadar sa intri de la prima incercare in locul inimii, asa cum ti-am aratat, multumeste lui Dumnezeu! Slaveste-L, salta si tine-te numai de acesta lucrare.

Ea te va invata cele ce nu cunosti. Sa stii apoi, ca, in timp ce mintea ajunge acolo tu nu trebuie sa taci, si nici sa lenevesti. Sa nu te indeletnicesti nici cu meditatia si nici cu altceva, ci doar sa strigi:
”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”!

Si asta fara incetare si cu orice pret. Aceast indeletnicire, pastrandu-ti mintea la adapost spre a nu fi imprastiata, o face sa nu poata fi prinsa si atinsa de amagirile vrajmasului, ci sa se inalte in fiecare zi spre dragostea si dorul lui Dumnezeu”.
(din Mica Filocalie a Rugaciunii Inimii)