View Single Post
  #614  
Vechi 16.01.2015, 18:55:17
TINERI PENTRU ROMANIA's Avatar
TINERI PENTRU ROMANIA TINERI PENTRU ROMANIA is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.08.2010
Locație: Mai multe localități
Religia: Ortodox
Mesaje: 514
Implicit

CONFESIUNILE UNUI FOST ATEU

Anticreștinismul

-I-

Căutând printre amintiri îndepărtate povestea metafizicii mele, am aflat că ea a început printr-o credință simplă și naivă rezultat al învățăturii religioase primite de la părinți. Cred că așa li s-a întâmplat celor mai mulți dintre noi. Lumea fiind plină de mistere, acceptarea dogmelor tradiționale care le explică, e mai firească la copil ca negarea lor. Mintea are nevoie de ceva timp și de ceva studiu înainte să încerce să caute răspunsuri.

Am examinat bine preceptele Religiei când m-am declarat liber-cugetător? Eram atunci în stare de o asemenea analiză? Cred că nu. Fapt e că le-am respins, influențat, ca atâția alții, de ceva ce nu ținea de rațiune.

-II-

Când reflectăm la binele făcut de creștinism omenirii, primul gând e de a spune despre el ce se spune despre Dumnezeu însuși: dacă nu ar exista, ar trebui inventat. Și totuși e, a fost și va fi la unii un fel de mânie contra lui. De ce? Nu e greu de aflat. Creștinismul îi impune omului să-și înfrâneze patimile. De aceea viciosul e în mod natural dușmanul său așa cum răufăcătorul e dușmanul jandarmului.

Și tânărul, ajuns să trăiască pe picioarele lui, poate deveni ostil Religiei, dacă nu a primit o educație solidă. Fără principii superioare el va fi dominat de simțuri. Evident că nu se întâmplă întotdeauna astfel, dar excepțiile sunt rare. Eu m-am îndepărtat un timp de Religie fiindcă mi se părea stânjenitoare. Tineretul e expus unor patimi violente care nu fac casă bună cu respectarea unor reguli de conduită.

-III-

Istoria și experiența proprie m-au ajutat să înțeleg mai târziu cum s-a răspândit protestantismul. Când nu i-a mai constrâns nimic, primul lucru pe care l-au făcut Luther, regele Henric al VIII-lea al Angliei și tot grupul de clerici răspopiți din jurul lor a fost să dea iama printre femei.

Suntem mai buni astăzi? Influența cărnii asupra minții e mai mică în secolul nostru? Ceea ce e în conflict cu spiritul creștin nu sunt știința sau așa-zisul modernism cu aberațiile lui, ci vechile instincte păgâne, senzualitatea și orgoliul vieții neînfrânate. Idolatria naturii, idolatria omului considerat Dumnezeu acesta e cultul la care pare să revină civilizația noastră.

Francmasonii, care sunt o ramură sau mai degrabă o excrescență a protestantismului, nu-și ascund, în conventurile lor, principiile de morală intimă. Pentru ei Religia nu e decât un mentor ursuz și morocănos care le refuză plăcerea bieților muritori. Ca să-și trăiască viața conform concepțiilor lor, ei și-au ales natura ca lider de conștiință. La naiba cu sobrietatea, cu tot felul de renunțări, să dăm frâu liber patimilor indiferent de consecințe și să nu ne pese decât de interesul personal. Masonii consideră permise multe lucruri pe care creștinii le consideră nepermise și reciproc.

-IV-

Senzualitatea și trufia sunt marile rele combătute de Religia lui Hristos. Ele sunt principala cauză a nenorocirilor din lume. Ele împiedică omul să fie om, să raționeze constructiv. Mărturisesc că eu am fost sub influența senzualității și că nu am reușit să scap cu totul nici de influența trufiei.

Predescu Virgil
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!

Last edited by TINERI PENTRU ROMANIA; 17.01.2015 at 08:35:01. Motiv: Erori de exprimare