[TINERI PENTRU ROMANIA]

CONFESIUNILE UNUI FOST ATEU

Anticreştinismul

-I-

Căutând printre amintiri îndepărtate povestea metafizicii mele, am aflat că ea a început printr-o credinţă simplă şi naivă rezultat al învăţăturii religioase primite de la părinţi. Cred că aşa li s-a întâmplat celor mai mulţi dintre noi. Lumea fiind plină de mistere, acceptarea dogmelor tradiţionale care le explică, e mai firească la copil ca negarea lor. Mintea are nevoie de ceva timp şi de ceva studiu înainte să încerce să caute răspunsuri.

Am examinat bine preceptele Religiei când m-am declarat liber-cugetător? Eram atunci în stare de o asemenea analiză? Cred că nu. Fapt e că le-am respins, influenţat, ca atâţia alţii, de ceva ce nu ţinea de raţiune.

-II-

Când reflectăm la binele făcut de creştinism omenirii, primul gând e de a spune despre el ce se spune despre Dumnezeu însuşi: dacă nu ar exista, ar trebui inventat. Şi totuşi e, a fost şi va fi la unii un fel de mânie contra lui. De ce? Nu e greu de aflat. Creştinismul îi impune omului să-şi înfrâneze patimile. De aceea viciosul e în mod natural duşmanul său aşa cum răufăcătorul e duşmanul jandarmului.

Şi tânărul, ajuns să trăiască pe picioarele lui, poate deveni ostil Religiei, dacă nu a primit o educaţie solidă. Fără principii superioare el va fi dominat de simţuri. Evident că nu se întâmplă întotdeauna astfel, dar excepţiile sunt rare. Eu m-am îndepărtat un timp de Religie fiindcă mi se părea stânjenitoare. Tineretul e expus unor patimi violente care nu fac casă bună cu respectarea unor reguli de conduită.

-III-

Istoria şi experienţa proprie m-au ajutat să înţeleg mai târziu cum s-a răspândit protestantismul. Când nu i-a mai constrâns nimic, primul lucru pe care l-au făcut Luther, regele Henric al VIII-lea al Angliei şi tot grupul de clerici răspopiţi din jurul lor a fost să dea iama printre femei.

Suntem mai buni astăzi? Influenţa cărnii asupra minţii e mai mică în secolul nostru? Ceea ce e în conflict cu spiritul creştin nu sunt ştiinţa sau aşa-zisul modernism cu aberaţiile lui, ci vechile instincte păgâne, senzualitatea şi orgoliul vieţii neînfrânate. Idolatria naturii, idolatria omului considerat Dumnezeu acesta e cultul la care pare să revină civilizaţia noastră.

Francmasonii, care sunt o ramură sau mai degrabă o excrescenţă a protestantismului, nu-şi ascund, în conventurile lor, principiile de morală intimă. Pentru ei Religia nu e decât un mentor ursuz şi morocănos care le refuză plăcerea bieţilor muritori. Ca să-şi trăiască viaţa conform concepţiilor lor, ei şi-au ales natura ca lider de conştiinţă. La naiba cu sobrietatea, cu tot felul de renunţări, să dăm frâu liber patimilor indiferent de consecinţe şi să nu ne pese decât de interesul personal. Masonii consideră permise multe lucruri pe care creştinii le consideră nepermise şi reciproc.

-IV-

Senzualitatea şi trufia sunt marile rele combătute de Religia lui Hristos. Ele sunt principala cauză a nenorocirilor din lume. Ele împiedică omul să fie om, să raţioneze constructiv. Mărturisesc că eu am fost sub influenţa senzualităţii şi că nu am reuşit să scap cu totul nici de influenţa trufiei.

Predescu Virgil