[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de AlbertX

Dar să nu întelegi strâmb - că cel ce îl cunoaste si-L îndrăgeste pe Hristos trebuie deodată să se despartă trupeste de rudele sale. Asa ceva nu scrie. Este destul a fi despărtit cu sufletul si a nu primi în el nimic din gândurile si faptele necredintei; căci dacă credinciosii sar despărti si trupeste de necredinciosi, s-ar face în lume două tabere potrivnice. Cine i-ar învăta si îndrepta atunci pe necredinciosi? si Domnul însusi l-a răbdat lângă Sine pe necredinciosul Iuda trei ani în cap. Înteleptul Pavel scrie: că se sfinteste bărbatul necredincios prin femeia credincioasă, si se sfinteste femeia necredincioasă prin bărbatul credincios.

În fine, pot să-ti aduc la cunostintă felul în care tâlcuieste duhovniceste aceste cuvinte ale lui Hristos slăvitul Teofilact al Ohridei: "Prin tată si mamă si soacră întelege tot ce este vechi, iar prin fiu si fiică tot ce este nou. Asadar, Dumnezeu voieste ca noile si dumnezeiestile Lui porunci si învătături să biruiască toate vechile noastre obiceiuri si deprinderi păcătoase".

Asadar, cuvintele despre aducerea săbiei pe pământ sunt pe deplin potrivite cu Hristos - Făcătorul de pace si Dătătorul de pace. El dă cereasca Sa pace, ca pe un balsam ceresc, celor ce cred în El fără fătărnicie, însă nu a venit ca să facă pace între fiii luminii si fiii întunericului.

Dar cum se vor purta fiii luminii cu fiii întunericului? Ei nefiind în pace, întrucât Domnul nu a venit să facă pace între ei, ci doar să dăruiască pacea Lui celor credincioşi.
Ceea ce s-a întâmplat în Franţa, aşa cum s-a întâmplat adeseori în istorie, ar părea că ridică din nou această problemă. Cele două tabere, a credincioşilor şi a necredincioşilor, înţeleg din text că se află în luptă. Cum decurge ea?

Oamenii s-au omorât între ei. Unii au răsplătit cu moartea batjocorirea credinţei lor. Au omorât pe caricaturişti pentru că au considerat potrivit să ia viaţa unor semeni lipsiţi de credinţă şi, în ciuda tuturor avertismentelor, ironici cu perseverenţă. Să fie acesta un comportament demn de fiii luminii?
Alţii au găsit de cuviinţă să considere echitabilă omorârea caricaturiştilor, asociindu-se prin aceasta cu verdictul necruţător: "să moară!" Parcă am mai auzit acest strigăt, chiar în Scriptură.
Chiar unii creştini, pe care îi considerăm din start "fiii luminii" au fost de acord cu măsura extremă, măcar că au socotit că "şi-au făcut-o cu mâna lor" sau că "au găsit ce au căutat". Aşa să fie, oare?
Au mai fost creştini, iarăşi, care s-au grăbit să aducă o serie de citate din operele sfinţilor cu rol de justificare a urii dintre oameni, a măsurilor extreme, criminale.

Şi totuşi, în citatul oferit de Albert, Sfântul Nicolae Velimirovici ne reaminteşte răspunsul duhovnicesc la dilemă: Este destul a fi despărtit cu sufletul si a nu primi în el nimic din gândurile si faptele necredintei; căci dacă credinciosii s-ar despărti si trupeste de necredinciosi, s-ar face în lume două tabere potrivnice. Cine i-ar învăta si îndrepta atunci pe necredinciosi? si Domnul însusi l-a răbdat lângă Sine pe necredinciosul Iuda trei ani în cap. Înteleptul Pavel scrie: că se sfinteste bărbatul necredincios prin femeia credincioasă, si se sfinteste femeia necredincioasă prin bărbatul credincios.
Înţeleg, atunci, că omul creştin convieţuieşte cu necredinciosul, aşa cum grâul şi neghina cresc împreună până la seceriş. Oare nu Domnul ne-a învăţat aceasta?

Apoi, Sfântul apasă şi mai adânc, aducînd în atenţie lucrarea personală a pocăinţei, cenrtarea pe ea: "Prin tată si mamă si soacră întelege tot ce este vechi, iar prin fiu si fiică tot ce este nou. Asadar, Dumnezeu voieste ca noile si dumnezeiestile Lui porunci si învătături să biruiască toate vechile noastre obiceiuri si deprinderi păcătoase".

Nu e vorba, aşadar, de un război social, de o luptă pentru supravieţuire şi supremaţie între creştini şi alte feluri de oameni, ci de o centrare a creştinului pe lucrarea pocăinţei şi pe convieţuirea paşnică cu semenii, fie ei chiar şi necredincioşi. Această convieţuire paşnică exprimă atitudinea creştinului - el nu susţine un război împotriva aproapelui, ci îl iartă. Ba chiar, de ar putea, ar da şi necredinciosului pacea lui Hristos! Numai că necredinciosul nu o voieşte, nu o primeşte sub nici un chip, crezînd că se poate lipsi de ea... Adevăratul creştin se străduieşte, din toată inima lui, să împărtăşească şi altora pacea Duhului, primită în dar de la Domnul. Dar, din păcate, necredinciosul şi omul mândru în general nu voieşte să primească darul. Fiecare rămâne, deci, în legea lui - unul în credinţa dreptmăritoare, altul în necredinţă sau credinţe străine. Prin liberul arbitru al fiecărui om.

Am făcut aceste precizări deoarece, aşa cum a pus Albert citatul, în contextul altor citate, sugestia era că adevăraţii creştini trebuie să se raporteze într-un mod mai degrabă războinic la semenii de alte credinţe. Or, o astfel de interpretare răstălmăceşte şi cuvintele Sfântului şi, în primul rând, Evanghelia. Evanghelia şi Sfântul Velimirovici vorbesc despre acelaşi lucru: accent pe pocăinţă şi convieţuire cu semenii, indiferent de credinţă.

Fiii luminii avînd însă grijă să se menţină în dezacord cu duhul lumesc!
Adică, în loc de război, pace. În loc de necredinţă, credinţă. În loc de mândrie, smerenie. În loc de ură, iubirea de aproapele. În loc de nepăsare, compătimire şi milostenie. În loc de răzbunare şi injurie, iertare. În loc de umilinţa străinului, propria umilinţă. În loc de râs tăvălit, bucurie şi cutremur. - ş.a.m.d.
Acesta e războiul adevărat al creştinului, unul duhovnicesc cu sine şi cu lumea, iar nu cum se străduiesc unii să deformeze mesajul Evangheliei şi să răstălmăcească textul duhovnicesc al Sfântului Velimirovici.

Mesajul Sfântului Velimirovici nu promovează ura dintre oameni, nu condamnă şi nu etichetează, nu pune la zid şi nu depreciază pe nimeni. Este un mesaj către creştini, pentru ca aceştia să rămână în lupta cea bună, duhovnicească, aceea care ne învaţă să punem în duh (ce război cu trupul şi cu necredinţa!): credinţa, nădejdea şi dragostea. O centrare a fiecăruia pe valorile creştine, o promovare concretă a lor în ciuda unor alegeri străine. Pacea lui Hristos, altceva nimic.
Este suficient acest război, dus de fiecare şi de comunitate pentru câştigarea şi păstrarea Duhului Sfânt, creştinul nu mai are nevoie de altul.