Din articolele de pe acest site am retinut urmatoarele:
"Teologia romano catolica distinge in pacat o dubla dezordine si o dubla vina: intoarcerea de la Dumnezeu si indreptarea spre faptura. Conform cu acestea, omul primeste doua pedepse:
a) pentru intoarcerea dela Dumnezeu, privatiunea de Dumnezeu, numita pedeapsa daunei;
b) pentru imbratisarea dezordonata a fapturii, pedeapsa simtului.
Conform invataturii catolice, sufletele care mor cu pacate mortale fara sa se fi pocait, sunt trimise, prin judecata lui Dumnezeu, in mod definitiv in iad. Dar cele care s-au dus cu pacate usoare, s-au pocait de pacatele de moarte, dar n-au apucat sa dea pe pamant lui Dumnezeu, o satisfactie pentru pedepsele temporare, se duc in purgatoriu; unde, prin suferintele ce le indura, dau lui Dumnezeu satisfactia cuvenita si se curatesc. Dupa ce au adus aceasta satisfactie ies de acolo la fericire.
Dupa invatatura catolica, sufletele care se duc in purgatoriu nu mai au nici o vina, caci vina pacatelor mortale le-a fost iertata, impreuna cu pedepsele eterne prin taina pocaintei inainte de moarte, iar vina pacatelor veniale li se iarta in momentul separarii de trup. Iar in doctrina catolica iertarea aceasta o stergere reala a pacatelor, nu ca la protestanti, o simpla declaratie externa de iertare.
Atunci pedepsele ce le sufera aceste suflete in purgatoriu nu au catusi de putin si un rost curatitor sau desavarsitor pentru ele, ci au numai rostul de a satisface pe Dumneasu. Pentru acestea, sufletele, daca n-au dat satisfactie lui Dumnezeu pe pamant, trebuie sa patimeasca in purgatoriu. In sens impropriu se numeste locul acesta purgatoriu, sau foc curatitor, si i se atribuie putere curatitoare, pentru ca el nu are ce curati din aceste suflete.
E strain spiritului crestin un scop pur formal, pur razbunator, pur juridic, al pedepselor, un rost de exclusiva reparatie a pagubei adusa lui Dumnezeu."
|