[Ioan_Cezar]

"Iar cel ce se lipeşte de Domnul este un duh cu El." (1 Corinteni, 6)

"Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine mă va sprijini dreapta Ta." (Ps. 62, 8)
"Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porţile fiicei Sionului." (Ps. 72, 27)

*

Înţeleg mai întâi că doar ceea ce e rupt poate fi lipit la loc. Pentru a fi din nou parte din întregul din care a fost rupt.
O parte, iniţial desprinsă din întreg, revine la unitatea cu întregul.
Ce înseamnă, în acest caz, a mă lipi de Domnul?
Păstrînd înţelesul primar al termenului de lipire, înseamnă că, deşi am fost rupt de Hristos, mă reîntorc la El. Mă hotărăsc să fac parte din Întreg, adică din Biserică. Mă hotărăsc să devin creştin, să împărtăşesc acelaşi duh cu Hristos.

Aşadar, cum este cel ce se lipeşte de Domnul? Cum anume este el, năzuitorul şi râvnitorul?
Ne spune Apostolul: "... este un duh cu El."

*
Ajuns în acest punct cu reflecţia, sunt conştient că începe o nesfârşită meditaţie pe care o găsim deja formulată în nenumăratele cărţi ziditoare din Comoara Bisericii, toate inspirate din acelaşi duh filocalic şi purtătoare ale lui.
Aleg să mă opresc, însă, la un aspect anume: modelul creştinului, Dumnezeu-Omul. Hristos. Modelul şi totodată înţelegerea Lui de către creştini; mai puţin procesul modelării care ţine de taina pocăinţei.

*
Sufletul meu tânjeşte să mă lipesc de Domnul. Să fiu un duh cu El. De la început, am fost hărăzit pentru aceasta, precum El Însuşi m-a voit, din vecie.
M-a voit om frumos, m-a voit desăvârşit, m-a voit după chipul şi asemănarea Lui.
Mi-a arătat pe Tabor cum am fost hărăzit să fiu şi îmi arată mereu cum sunt, de fapt...
Aşa mult a iubit Domnul pe om, încât nu a voit să Se bucure doar El de Sine ci a voit să mă bucur şi eu şi toată zidirea... S-a dat pe Sine, S-a dat Jertfă pe Cruce, pentru ca în mine, omul, să vieze Iubirea, bucuria, libertatea. Să fiu, adică, de un duh cu El. Să fiu asemenea Lui, pe Tabor.
Astăzi voiesc să mă lipesc de Domnul. Cu toată dragostea voiesc aceasta, cu toată buna voire, cu tot dorul. Cu toată nădejdea! Cu toată inima mea! Cu toată puterea mea. Pentru ca, lipindu-mă eu de Domnul, să fiu un duh cu El......

Dar sunt un duh cu El?............
Cum este El?

*
Nu sunt un duh cu El. Şi iată, în ciuda dorinţei mele de a mă lipi de El, eu rămân totuşi rupt, rămân alături. Şi pentru asta sufăr. Eu mă tânguiesc. Şi caut să aflu de ce... De ce nu sunt un duh cu El?

Cum este El?

Iar eu cum, oare, sunt...

*

Domnul ne-a oferit în dar Fericirile. Când ne dădea învăţătura sau cheia Vieţii Veşnice, ne vorbea despre El. Pe Sine, Domnul, Se dezvăluia în auzul nostru. Despre Sine, mai întâi, glăsuia, oferindu-Se nouă... Chemîndu-ne să fim de-un duh cu El!
Fericiţi cei săraci cu duhul...
Fericiţi cei ce plâng...
Fericiţi cei blânzi...
Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate...
Fericiţi cei milostivi...
Fericiţi cei curaţi cu inima...
Fericiţi făcătorii de pace...
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate...
Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni...
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi...
Voi sunteţi sarea pământului...
Voi sunteţi lumina lumii...

Iată, o, taină a tainelor.... Iată, o, cutremur sfânt: Domnul Se dezvăluie nouă!...........

Lipeşte-te, suflete al meu, de Domnul .........