Temeiul primatului papal il constituie, mai mult decat toate, aceasta autoritate suverana incredintata de Mantuitorul Sfantului Petru, in convor*birea din partile Cezareii lui Filip (Matei 16, 12-20), autoritate unica, in*teleasa ca drept si ca putere de a conduce colegiul apostolic, Biserica si lumea toata, ca sef monarhic. Cuvintele Mantuitorului din Matei 16, 18, sunt interpretate in conceptia papalista ca insemnand intemeierea Bisericii pe persoana si pe autoritatea Sfantului Petru.
Aceste cuvinte n-ar insemna nimic pentru puterea episcopilor Romei, daca intre ei si Sfantul Petru n-ar fi o legatura, care sa-i indreptateasca a se socoti mostenitorii puterii si privilegiilor lui. Aceasta legatura o consti*tuie pentru papi episcopatul Sfantului Apostol Petru la Roma. De la un timp s-a format intr-adevar in Apus traditia ca el a fost primul episcop al capi*talei imperiului. Episcopii Romei se socotesc astfel urmasii lui in "scaunul apostolic", sau "sfantul scaun", numit pentru aceea, in chip special, si "cathedra Petri".
Daca Sfantul Petru a fost temelia Bisericii, dar n-a fost episcop al Romei, el nu putea sa transmita episcopilor ei puterea sa; iar daca a fost episcop al Romei, dar nu avea putere monar*hica, el nu avea ce sa transmita "urmasilor" sai in scaun.
In realitate, Sfantul Apostol Petru nu a avut si nu a exercitat nici suveranitatea ce i se atribuie in sistemul papalist, nici n-a ocupat "scaunul" roman ca episcop.
|