[Ioan_Cezar]

Ce dialog extraordinar! Başca, atât de amuzant pe cât e de grav. Una peste alta, o frumuseţe de text! Mărturisesc că am râs cu poftă!

Şi ca să îmi iau şi eu partea, dacă-mi dai voie: ai văzut cum se foloseşte "popa" de psihologie ca să îi aducă pe necredincioşi la Teologie? Toate argumentele pe care le-a adus Părintele Cleopa sunt argumentele de la primele lecţii de psihologie. Voi la liceu nu aţi făcut psihologie? Nu aţi avut un profesor care să vă pună întrebările ridicate de Părintele Cleopa? Sunt chestiuni minimale dar extrem de importante pentru pătrunderea în alt duh decât cel materialist vulgar.
Aminteşte-le aşadar colegilor ce aţi discutat la primele ore de psihologie despre suflet, despre natura psihicului, despre însuşirile lui de a fi imaterial, imponderabil, nemăsurabil, nelocalizabil, fără însuşiri concrete (miros, gust, lungime, grosime - că doar nu poate spune nimeni câte grame are un gând sau ce înălţime are o senzaţie de acru etc.)
Aminteşte-le şi despre modul în care psihicul se manifestă în activitate, încât să devină observabil. Deşi tainic ca existenţă el devine vizibil atunci când se manifestă. Aşa şi Dumnezeu! Se manifestă, iar pentru a-L percepe nu e nevoie decât de credinţă, de un simţ al prezenţei Lui pretutindeni.
Aminteşte-le că putem cunoaşte sufletul unui om fiind atenţi la manifestările sale vizibile - ce spune, cum spune, ce mimică are, cum intonează, când se opreşte, cum merge, cum mănâncă, cum bea etc. Cum scrie, ce scrie etc. La fel şi pe Dumnezeu Îl cunoaştem din cele lucrate de El: cosmosul, legile pe care le studiaţi la şcoală în ştiinţele exacte şi nu numai, alcătuirea şi funcţionarea propriului corp etc.

Poţi începe aşadar cu evocarea unor banale ore de psihologie, cu noţiuni elementare pe care, ştiinţific, le acceptă orice ateu (că ateii pun la mare preţ psihologia - deşi din păcate se opresc în ea, idolatriceşte, în loc să o folosească pe post de scară sau cale de acces la niveluri mai profunde, ori poate mai înalte) şi astfel veţi intra în ţara tainelor unde, cine ştie, dincolo de materialismul vulgra al unor lucruri văzute, veţi aproxima, cumva şi apropierea de Nevăzut, de Cel tainic şi Sfânt.

În orice caz, însă, pe calea discuţiilor în contradictoriu nu poţi ajunge nicăieri. Deşi poate fi un bun început, e important ca apoi să rămână mereu un timp pentru meditaţie şi reflecţie personală. Fără această libertate şi pornire spre meditaţie nu veţi ajunge nicăieri, ci vă veţi învârti în cerc...
Iar dovada pe care o caută ei, poate chiar şi tu, nu e în religie. Religia e o teorie, o încropeală la marginea Adevărului.
Dovada vie este în credinţă, adică în experienţa trăită, concret, a celor bisericeşti. Dacă oamenii aceia nu voiesc să facă experienţa Duhului Sfânt, venind în primul rând la biserică, nu vor putea să cunoască ceva din Dumnezeire. Spune-le deci că modul cel mai bun de a afla cum e cu omul şi cu Dumnezeu e însăşi viaţa de credinţă. Practica ei.

Toate cele bune!